Philippe Varin, şeful Peugeot-Citroen şi preşedintele Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), a afirmat într-o conferinţă de presă că livrările de automobile nu vor reveni la nivelurile anterioare crizei în viitorul previzibil, potrivit Bloomberg.

Cu toate acestea, creşterile înregistrate în decembrie în Europa arată că piaţa a depăşit cel mai dificil moment, a precizat Varin.

"Sperăm că anul acesta va aduce tranziţia către revenirea pieţei", a afirmat reprezentantul producătorilor auto din Europa.
Vânzările de autoturisme noi din Europa au scăzut anul trecut cu 1,8%, la 12,3 milioane unităţi, cel mai redus nivel din 1995.

Piaţa a înregistrat însă creşteri modeste spre finalul anului, semnalând sfârşitul unei perioade prelungite de declin.