Gazda si oaspetele sau au avut doua intrevederi la Tokyo: una miercuri seara, alta joi dimineata. Dar, in pofida discutiilor prelungite, Abe si Obama au esuat in tentativa de a urni din loc negocierile privind un acord comercial urias, botezat „Parteneriat transpacific” si chemat sa reuneasca 12 natiuni din regiune.

Dar partile nu au reusit sa se inteleaga in privinta gradului de deschidere al pietelor lor, astfel ca la conferinta de presa, cei doi lideri s-au multumit sa sublinieze pozitia lor comuna pe marginea marilor dosare diplomatice. Obama nu l-a convins pe Shinzo Abe sa accepte o reducere a tarifelor vamale impuse importatorilor de carne de vita, porc sau produse lactate americane.

„Discutiile vor continua”, a anuntat premierul Japoniei, exprimandu-si dorinta de a ajunge rapid la un acord.