Valoarea totală a activelor companiei este de peste 350 de milioane de lei, din care valoarea activelor imobilizate, în care intră valoarea clădirilor, este de 87,814 milioane de lei la finele lui 2012. Ropharma se află în plin proces de negociere privind preluarea fabricii pe care britanicii de la GlaxoSmithKline o deţine la Braşov - Europharm, existând posibilitatea ca aceasta să fie preluată, în funcţie de situaţia negocierilor, ca activ imobiliar.

La un moment dat, numărul celor care negociau pentru preluarea fabricii Europharm se ridica la şapte. Între timp, numărul acestora a mai scăzut, unul dintre cei care a recunoscut că a rămas în negocieri fiind omul de afaceri Mihai Miron, proprietarul companiei Ropharma, cel care a înfiinţat compania braşoveană pe care a cedat-o apoi britanicilor de la GlaxoSmithKline. „Suntem în plină negociere. Vom avea un rezultat la finalul lunii iunie”, spunea Mihai Miron luna trecută. El a adăugat că fabrica este un vis de-al său din tinereţe.