Acţionarii UniCredit, cel mai mare grup bancar italian dupa valoarea activelor, au aprobat o emisiune de acţiuni de 13 miliarde de euro, menită să majoreze capitalul. Planul directorului general Jean Pierre Mustier a fost sprijinit de 99,6% din acţionarii prezenţi la şedinţă. Cea mai mare emisiune de acţiuni din Italia va fi finalizată în primul trimestru din acest an iar fondurile obţinute vor ajuta la scoaterea din bilanţ a unor credite neperformante în valoare de 17,7 miliarde de euro, precizeaza agerpres.

"Avem încredere deplină în operaţiunea de majorare a capitalului", a declarat după vot şeful UniCredit, adăugând că reacţia iniţială a pieţei a fost pozitivă iar în următoarele trei săptămâni se va întâlni cu investitori din Europa şi din Statele Unite.

Banca speră că astfel îşi va majora profiturile şi dividendele până în 2019. Măsurile de restructurare vor ajuta UniCredit să ajungă la un indice de adecvare a capitalului Tier 1 de peste 12,5% până în 2019, în condiţiile în care, la finele lunii septembrie 2016, acest raport era de 10,8%. Nivelul capitalului va fi erodat suplimentar, după ce banca va vinde o mare parte din portofoliul său de credite neperformante.

UniCredit este prezentă în 17 ţări din lume, cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale. În România, UniCredit Bank Austria, divizie a grupului bancar italian UniCredit, şi-a majorat participaţia pe care o deţine la UniCredit Ţiriac Bank, de la 50,5% până la 95,6% din acţiuni, prin preluarea pachetului de 45% deţinut de omul de afaceri Ion Ţiriac.