O dată cu încheierea vânzarilor la garsoniere, gradul de locuire din Evocasa Armonia se apropie de 95% dintr-un total de 262 de unități de 1, 2, 3 camere și penthouse-uri. Locuințele sunt amplasate în două clădiri de câte 13 etaje ce fac parte din prima fază de dezvoltare a proiectului.

Preturile pentru ultimele apartamente de trei camere din Evocasa Armonia pornesc de la 89.900 euro (T.V.A. inclus), iar viitorii locatari vor beneficia automat și de mobilarea și utilarea bucătăriei incluse în acest preț. În plus, cei interesați de un sistem prin rate direct la dezvoltator, au la dispoziție plata eșalonată până la 36 de luni prin achitarea unui avans de minim 35% pentru un pachet format din apartament și loc de parcare.

Ultimele apartamente sunt situate la etajele 12 și 13, oferind, pe lângă un apartament finisat la cheie, o priveliște deosebită asupra Bucureștiului, dar și o terasă generoasă unde locatarii își pot amenaja propriul colț de natură.

„După opt luni din 2013, ne bucurăm să constatăm un ritm bun al vânzărilor pe toate proiectele Adama din București și din țară. În cazul garsonierelor din Evocasa Armonia, schimbările din ultima perioadă legate de programul Prima Casă i-au făcut pe o parte dintre clienții noștri să grăbească luarea unei decizii privind achiziționarea unui locuințe și să devină locatari ai proiectului nostru”, declară Alina Necula, Head of Marketing & Sales Adama.

Pentru Adama, Titanul este cartierul bucureștean în care au fost dezvoltate cele mai multe proiecte rezidențiale, compania deținând în portofoliu aproximativ 750 de locuințe finalizate din care aproximativ 96% sunt vândute. În această toamnă, stocul de apartamente livrate de Adama în Titan se va extinde cu alte 210 unități, în urma finalizării construcțiilor la Evocasa Optima II și Edenia Titan II.