'Mă uit pe cifre și văd că piața este foarte calmă. Practic, sunt două lumi paralele: cursul pieței valutare și cursul dezbaterilor fierbinți pentru alegeri. Alegerile nu influențează în niciun fel cifrele, piața valutară. Întreaga zonă, de altfel, este calmă. Au avut loc deprecieri ușoare, pe urmă corecții ușoare în toată zona noastră. Și la noi s-a întâmplat la fel. Iată, de la începutul lunii, cursul a fost frecvent de 4,41, patru zile, de la 1 octombrie și până la 6 octombrie. Apoi a fost o perioadă de cinci zile cu 4,40', a explicat Adrian Vasilescu.

Acesta a subliniat că, de cinci ani, piața valutară a fost calmă, în pofida evoluțiilor din economie.

'De cinci ani, BNR monitorizează clipă de clipă piața valutară; de cinci ani această piață este calmă. Au fost furtuni în economie, au fost fluctuații mari, piața valutară a stat nemișcată', a mai spus oficialul BNR, adăugând că 'scepticismul despre care discută foarte mulți analiști piața nu îl are".

"Piața nu este sceptică și nici datele pe care le dăm de aici nu exprimă niciun fel de scepticism', a subliniat Vasilescu, citat de Agerpres in pagina electronica.