Ocarieră la baza căreia au stat mii de ore de antrenament, pentru că a fost de nouă ori campion mondial, o dată campion european şi de 50 de ori naţional şi a cucerit, ca antrenor, peste 100 de titluri la Olimpiade, campionate mondiale, europene, balcaniade şi naţionale.


S-a reinventat, îi place să spună, şi acesta este de fapt sfatul lui pentru toţi sportivii care urmează să încheie activitatea. „Mereu mi-am propus să fiu numărul unu. Ca să poţi să fii numărul unu, trebuie să adopţi un comportament potrivit, să inventezi mereu ceva nou. Şi chiar dacă te reinventezi, ceea ce faci trebuie să fie cu pasiune”, spune Ivan Patzaichin.

A decis să se dedice antreprenoriatului social, adică businessului nu neapărat pentru profit, cât pentru impact pozitiv. Afacerea este condusă precum una obişnuită, dar obiectivul nu este obţinerea profitului cât mai mare pentru acţionar, ci rezolvarea unei probleme sociale. „Oamenii trebuie să înceapă să gândească altfel, nu la un câştig imediat, ci la unul care să vină cu timpul. Toţi cei care au intrat în proiect au înţeles că este vorba despre un câştig pe care îl vor avea în viitor”, explică Ivan Patzaichin.

Reinterpretarea modernă a tradiţiei
Totul a început cu o idee apărută acum doi ani. În 2010, îl întâlnea în Deltă, la un festival gastronomic, pe Teodor Frolu, co-fondator al agenţiei DC Communication. Împreună au înfiinţat Asociaţia Ivan Patzaichin-Mila 23, un proiect de promovare a ceea ce înseamnă produs românesc. S-au gândit timp de un an cum să dezvolte un proiect complet.

Întâi a fost „canotca”, o barcă inedită, combinaţie între canoe şi lotcă, adică acea barcă pe care o folosesc pescarii din Delta Dunării. „Dorim să atragem turişti şi pentru asta promovăm barca tradiţională, căreia i-am adus mai multe îmbunătăţiri, este de fapt intrepretarea modernă a tradiţiei”, precizează campionul.
A prezentat-o şi la festivalurile de bărci cu vâsle de la Viena, Budapesta şi urmează să meargă şi în Germania Serbia. Menţionează că ambarcaţiunea reprezintă un bun instrument de marketing pentru promovarea unui tip de turism mai puţin întâlnit în România.

Prototipul a fost realizat în atelierul lui
Paul Vasiliu, iar vasele vor fi denumite „bicicletele Deltei”, pentru că sunt eco, preiau formele şi culorile unor lotci, sistemul de construcţie al unor canoe, cu greutăţi mici şi o rezistenţă îndelungată, fiind realizate din lemn.

Ideile merg mai departe. Pregăteşte dezvoltarea a zece centre de închiriere bărci în cele mai importante aşezări din Delta Dunării, pentru ca turiştii să poată face trasee tematice. Vor fi date în administraţia localnicilor, iar cei doi antreprenori se vor ocupa de promovarea lor. O investiţie care se ridică până la 1,5 milioane de euro, bani proveniţi din fonduri europene şi sponsorizări, pentru că va fi dezvoltată o infrastructură și se vor amenaja trasee tematice în localităţile Mila 23, Crişan, Letea, Chilia.

În lumea modei
Consiliat de echipa sa de colaboratori, fostul sportiv, împreună cu Olah Gyarfas, cunoscut creator pentru Rozalb de Mura, a lansat, în primele luni ale anului 2012, o linie vestimentară care îi poartă numele, Patzaikin. O combinaţie între O’Neill şi Timberland, ceea ce înseamnă haine cu care oamenii pot vâsli în barcă şi pe care, în acelaşi timp, le pot purta pe stradă. Articolele vestimentare sunt produse într-o fabrică din Miercurea Ciuc, din materiale ecologice şi deja au fost prezentate pe piaţă două colecţii. Şi-au propus vânzări de 400.000 de euro în primul an. Şi pentru că promovează inovaţia românească, lucrează în colaborare cu Institutul de Cercetare al Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad şi Facultatea de Textile-Pielărie şi Management Industrial, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi pentru crearea de materiale locale.

„De la idee şi până la prezentarea hainelor a durat doi ani, timp în care ne-am gândit cum să procedăm. Noi ne dorim ca totul să fie produs în România, inclusiv inul sau bumbacul din care sunt realizate hainele şi care acum sunt aduse din import”, precizează Patzaichin. Nu cunoaşte foarte bine domeniul, astfel încât şi-a format o echipă cu care colaborează strâns. „Ne-am asociat cu persoane care au experienţă în fashion, pentru că fiecare trebuie să îşi facă meseria pe care o ştie cel mai bine”, afirmă campionul. Şi pentru că s-a lansat în lumea modei, în 2012, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a selectat brandul Patzaikin să conceapă ţinuta oficială a delegaţiei române la Jocurile Olimpice de Vară de la Londra desfăşurate anul trecut.


Ivan Patzaichin
Vârsta: 63 de ani
Sport practicat: caiac canoe.
A obţinut 22 de medalii la campionatele mondiale – 9 medalii de aur, 4 de argint, 9 de bronz; a obţinut, la Jocurile Olimpice, 4 medalii de aur şi 3 de argint
Investiţii: turism, modă