Răspunzând întrebării provocatoare a unei jurnaliste a postului privat de televiziune TVN, dacă deputaţii homosexuali ar trebui aşezaţi aproape de perete, în ultimul rând de bănci, având în vedere că reprezintă doar o minoritate, Lech Walesa, cunoscut ca un catolic fervent, a răspuns: "Da, aproape de perete şi chiar în spatele peretelui", relateaza Mediafax.

"În toate domeniile le ofer proporţional cu ce reprezintă ei" în societate, a declarat liderul istoric al primului sindicat liber din lumea comunistă, Solidaritatea.

"Respectăm majoritatea, respectăm democraţia. Majoritatea este cea care a construit democraţia şi ea aparţine majorităţii. Şi tot ce avem este ca o minoritate să meargă în faţa majorităţii", a declarat el.

"Nu vreau ca această minoritate, cu care nu sunt de acord - dar pe care o tolerez şi o înţeleg - să manifesteze pe stradă şi să îi facă pe copiii şi nepoţii mei să îşi întoarcă privirile", a adăugat Lech Walesa.

"Eu fac parte din vechea şcoală şi nu mă gândesc să mă schimb. Înţeleg că oamenii sunt diferiţi, că sunt orientări diferite şi că au dreptul la identitatea lor. Dar să nu schimbe ordinea stabilită de secole. Nici nu vreau să aud vorbindu-se despre aceasta. Să o facă între ei şi să ne lase pe noi în pace, pe mine şi pe nepoţii mei", a declarat fostul preşedinte, cunoscut pentru limbajul său dur.

În prezent, din Parlamentul polonez fac parte un militant homosexual şi o deputată transsexuală.

  Dieta, Camera inferioară a Parlamentului, a respins la sfârşitul lui ianuarie trei proiecte de lege destinate introducerii în Polonia, ţară majoritar catolică, a uniunii civile pentru cuplurile de homosexuali.