În raportul său lunar privind piaţa petrolului, AIE semnalează că strategia OPEC, organizaţie condusă de Arabia Saudită, de a-şi menţine cota de piaţă în contextul actualei evoluţii a preţurilor, îşi arată efectele.

Cererea gestionată de OPEC, ai cărei membri au extras 31,6 milioane barili de petrol pe zi, în august, va creşte la 32 milioane barili în trimestrul al doilea din 2016, nivel ce nu a mai fost atins în ultimii şapte ani, şi asta va fi în detrimentul ţărilor din afara cartelului, în special al SUA, Rusiei şi al celor din zona Mării Nordului.

În aceste trei zone, reducerea producţiei în puţurile cu costuri operaţionale mai ridicate - care au serioase probleme de rentabilitate, cu un baril de 50 dolari - ar putea ajunge la 500.000 barili pe zi, anul viitor.

În total, în ţările ce nu fac parte din OPEC, va fi cel mai mare declin anual din ultimii 20 de ani, producţia urmând să se situeze la 57,7 milioane barili pe zi.

În ceea ce priveşte cererea globală, AIE - care reuneşte marile ţări consumatoare de energie, membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) - estimează că anul acesta va creşte cu 1,7 milioane barili pe zi, până la 95,5 milioane, ceea ce reprezintă cea mai mare creştere din ultimii cinci ani şi care se explică în mare parte prin preţul scăzut al barilului.

Această estimare este cu 221.000 barili pe zi mai mare faţă de cea din luna trecută. Revizuirea este aproape identică pentru 2016: se vor consuma 95,8 milioane barili pe zi, cu 1,4 milioane mai mult faţă de 2015.

Autorii studiului au semnalat că pentru trimestrul al treilea al acestui an estimările sunt de 450.000 barili pe zi în plus faţă de previziunile de luna trecută (până la 95 milioane), conform semnalelor din SUA, China, Europa şi Rusia.

În cazul Chinei, s-a pus accent pe creşterea semnificativă a petrochimiei şi sectorului transporturilor, 'care compensează orice aparentă diminuare a utilizării industriale a petrolului'.

În ceea ce priveşte rezervele industriale, în iulie, acestea au continuat să urce, cu 18 milioane barili, până la nivelul record de 2,923 miliarde barili, la finele lunii.

Această cantitate echivalează cu 31,2 zile de consum, cu 0,6 zile mai mult faţă de finele lunii iunie. Primele date semnalează că această tendinţă s-a menţinut şi în august.

AIE menţionează, totuşi, că ritmul de creştere a rezervelor va încetini şi tendinţa s-ar putea inversa, dar abia în al doilea trimestru din 2016, când Iranul ar putea fi în măsură să extragă mai mult petrol din puţuri şi să-l scoată pe piaţă, graţie ridicării sancţiunilor după acordul internaţional privind programul său nuclear, relateaza agerpres.