Acesta indică un scor de 34,5% pentru coaliţia de stânga, faţă de 29% cât întruneşte coaliţia de dreapta a lui Silvio Berlusconi. Stânga va avea majoritatea şi în Senat, cu 163 de mandate, cu cinci mai multe peste necesarul de 158 de locuri. 

Într-un alt sondaj, realizat de postul public RAI, coaliţia de stânga este creditată cu 35- 37% din voturi, urmată de coaliţia lui Berlusconi, cu 29%- 31%. Şi în Senat, stânga este plasată în frunte, cu 36-38%, urmată de coaliţia de dreapta, cu 30-32%.

Toate sondajele plasează Mişcarea Cinci Stele (M5S) a lui Beppe Grillo, care cristalizează voturile de contestare, în poziţia a treia, în timp ce coaliţia de centru condusă de Mario Monti se află pe locul al patrulea, cu aproape 10% dintre sufragii, scrie Agerpres in pagina electronica.