Autorităţile au instituit o alertă alimentară în mai multe judeţe din ţară, după ce au descoperit un parazit în macroul congelat importat din insulele Feroe de către o firmă din Bucureşti, a declarat şeful DSVSA Hunedoara, Ioan Dumbravă, citat de Mediafax.

"O parte din cantitatea de peste 60 de tone a ajuns la un depozit din Bihor şi de aici în mai multe judeţe, printre care Hunedoara, Timiş, Arad, Sălaj, Maramureş, Dolj, Cluj. În judeţul Hunedoara a ajuns o cantitate de 320 de kilograme de peşte, care s-a vândut deja în 12 magazine din Valea Jiului".

"Cantităţile fiind mici, s-au dat imediat şi probabil deja au fost consumate. Oamenii pot sta liniştiţi, parazitul Anisakis este unul evisceral, adică se localizează în intestine, care de regulă nu se consumă. Nu s-a descoperit parazitul şi în musculatură, prin urmare, oamenii nu au fost infectaţi", a spus Dumbravă.

Şeful DSVSA Hunedoara a adăugat că nu au fost înregistrate cazuri de persoane care să se simtă rău în urma consumului peştelui din acest lot.