Publicat luni de revista medicală The Lancet, cu ocazia zilei mondiale împotriva hepatitei, studiul, o analiză sistematică a donatorilor de sânge, a relevat că 79 de donatori din 225.000 erau infectați cu o tulpină a virusului (VHE, în engleză HEV), genotipul 3, predominantă în țările dezvoltate.

Hepatita E poate fi contractată prin intermediul animalelor infectate (fermieri, veterinari), prin alimente (consumul de carne de porc, sau vânat — porc mistreț, cerb — fiartă sau prăjită insuficient) sau prin apă contaminată (transmitere oro-fecală), în țările în dezvoltare, și prin transfuzie sangvină. Transmiterea de la mamă la făt poate avea loc în perioada de sarcină.

Virusul a fost transmis la 18 din 43 de pacienți (42%) care au primit transfuzii cu sânge găsit pozitiv la teste, au declarat autorii studiului. Specialistul Richard Tedder, de la Unitatea de virusologie din cadrul serviciului de sănătate publică din Londra, și colegii său au apreciat că există între '80.000 și 100.000' de infecții cu virusul hepatitei E anual în Marea Britanie. O frecvență similară a fost raportată în Suedia și în Germania, ceea ce sugerează, potrivit lor, că acest virus s-a răspândit pe continentul european.

Majoritatea bolnavilor se vindecă fără tratament, dar virusul poate fi periculos, mai ales pentru femeile gravide sau pentru cei imunodeficienți, bolnavii de cancer sau cei care sunt supuși unui transplant, categorii care riscă să dezvolte o boală gravă de ficat. O concluzie surprinzătoare, a declarat revistei The Lancet Jean-Michel Pawlotsky, specialist în hepatite virale la spitalul Henri Mondor din Paris.

El a sublinia necesitatea punerii în practică a unei depistări sistematice a donatorilor de sânge pentru virusul heptitei E în regiunile unde acesta a devenit endemic, precum Uniunea Europeană, inclusiv Franța. În lume, numărul infecțiilor provocate de virusul (VEH/HEV) este estimat la 20 de milioane în fiecare an, cazurile acute de hepatită E la peste 3 milioane, iar numărul deceselor la 56.000, potrivit OMS.

China a produs și a omologat un vaccin împotriva hepatitei E, care nu este însă disponibil în întreaga lume. În lipsa unui tratament specific, specialiștii recurg la ribavirin, medicamentul antiviral folosit și pentru alte infecții, precizeaza Agerpres in pagina electronica.