Autoritatea de Reglementare a Pieţelor Financiare din Marea Britanie (FCA) a anunţat că respectivele bănci menţionate au acceptat să plătească amenzi totale în valoare de 1,1 miliarde de lire sterline (1,4 miliarde de euro) pentru a pune capăt acuzaţiilor de manipulare a pieţelor valutare.

In ceea ce priveste Royal Bank of Scotland (RBS), Citibank, HSBC, JPMorgan Chase şi UBS, ele au fost amendate fiecare cu cel puţin 200 de milioane de lire sterline, în cazul Barclays valoarea amenzii rămâne de stabilit.

Investigaţiile FCA au stabilit că între 1 ianuarie 2008 si 15 octombrie 2013 mecanismele ineficiente de control ale celor cinci bănci au permis unor traderi care activau pe piaţa valutară G10 să pună interesele lor înaintea celor ale clienţilor. Ei s-au inteles sa actioneaze prin schimb de informaţii confidenţiale privinda comenzile clienţilor.

La randul ei, Comisia de Reglementare a Tranzacţiilor cu Contracte Futures din SUA (CFTC) a anunţat că a amendat cele cinci bănci cu 1,4 miliarde de dolari (1,1 miliarde de euro) tot pentru manipularea pieţelor valutare. Astfel, Citibank şi JPMorgan Chase au primit o amendă de 310 milioane de dolari fiecare, Royal Bank of Scotland şi UBS, cate 290 milioane de dolari fiecare. HSBC a fost sanctionta cu 275 milioane de dolari.

UBS a primit din partea Autoritatii de reglementare a pieţelor financiare din Elveţia, FINMA, o amendă de 134 milioane de franci (111 milioane de euro) din acelaşi motiv.