Un islamist german, cunoscut de autoritati, a amenintat sa atace Berlinul in aceasta vara si sa o ucida pe Angela Merkel. „Vrem sa-i vedem morti pe Barack Obama si pe Angela Merkel”, declara Abou Azzam, un salafist radical german, instalat in Egipt de aproape un an, unde s-a alaturat unui predicator salafist, Mohammed Mahmoud, alias Abou Usama al-Gharib. Condamnat deja la cinci ani inchisoare pentru legaturile sale cu al-Qaida, acest emir a devenit cosmarul serviciilor de securitate germane din cauza indemnurilor sale la revolta.

„Cu gandul la primavara araba, va vom oferi o vara europeana”, lanseaza Abou Azzam in postarea sa video, chemand la Djihad. „Obama ne asteapta. Vrem sa-i vedem pe Obama si pe Merkel morti”, continua el, promitand ca atentatele de la Berlin vor fi similare celor de la 11 septembrie 2001 de la New York. Principala tinta ar fi sediul Reichstag, locul de intrunire a Camerei inferioare a Parlamentului german.

Serviciile germane de securitate estimeaza ca ajutorul logistic furnizat de Bundeswer interventiei franceze din Mali ar putea fi folosit de grupurile de fanatici drept pretext pentru a lovi Germania. Hans-Georg Maassen, presedintele Oficiului pentru protectia Constitutie spune ca din cei 58 de salafisti germani care s-au instalat in Egipt, un numar de zece au revenit in Germania. Altii s-au pregatit in Libia, Somalia, Siria sau in Mali. Ei ar fu primit din partea al-Qaida ordin sa se intoarca in Germania, pentru a pregati atentate.