Conform prognozei meteorologilor, în intervalul 22 septembrie, ora 11,00 — 23 septembrie, ora 9,00, în sudul Banatului, zona Carpaților Occidentali, Maramureș și nordul Moldovei va ploua și se vor cumula cantități de apă ce vor depăși local 20-25 de litri/metrul pătrat și, izolat, 40-50 de litri/metrul pătrat.

Județele afectate de atenționarea Cod Galben sunt: Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Cluj, Sălaj, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Suceava, Neamț și Iași.

Ulterior, începând din dimineața zilei de marți, ora 9,00, și până miercuri, 24 septembrie, ora 6,00, va intra în vigoare o informare meteo de ploi și intensificări ale vântului. Astfel, în aceleași 11 județe, marți, 23 septembrie și în noaptea de marți spre miercuri, va ploua pe arii extinse în sud-estul țării și în zona montană.

Cantitățile de apă vor depăși local 20-25 l/mp și izolat 30-40 l/mp. Vântul se va intensifica mai ales în regiunile extra-carpatice și la munte, unde vor fi rafale de 60-70 kilometri/oră, iar temperatura aerului va scădea accentuat în toate regiunile. În zona montană înaltă, izolat și trecător, precipitațiile vor fi mixte.

În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor, ANM precizează că va actualiza prezentele atenționări meteo.