Potrivit meteorologilor, în intervalul orar 10,00 — 23,00, în jumătatea de nord a Moldovei și în zona Carpaților Orientali vremea va continua să se răcească, vor fi precipitații mixte și se vor cumula cantități care vor depăși, izolat, 15 l/mp.

Județele afectate de noua atenționare sunt Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Botoșani, Suceava, Neamț, Harghita, Bacău, Iași, Covasna și Vrancea.

Temporar, în județele Botoșani, Suceava și Neamț, precum și în zona de munte a județului Bacău vor predomina ninsorile.

Până spre sfârșitul zilei de sâmbătă, 25 octombrie, în regiunile sud-estice și pe crestele montane vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăși la rafală 50 — 60 km/h, menționează ANM.