Nu este loc de împăcare pentru că aici nu este vorba de doi oameni care s-au certat - s-au uitat urât unul la altul într-o dimineaţă sau erau prost dispuşi - este vorba despre următorul lucru. Dacă eu aşa cum dl Chiliman m-a descris din punct de vedere politic, cu toate acuzaţiile pe care domnia sa le-a formulat peste tot unde a fost chemat sau primit să le formuleze, candidez la conducerea partidului şi sunt ales, este o problemă de demnitate pentru dl Chiliman dacă vrea să mai stea într-un partid condus de un om politic aşa cum l-a descris domnia sa. Pentru mine, repet, toate aceste lucruri au întotdeauna rezolvare de natură fundamentală, într-o confruntare în Congres pentru că noi nu vorbim aici de opinii divergente. Dl Chiliman a spus aceste lucruri, eu am fost imediat acuzat că îl prigonesc pe dl Chiliman, deşi nu se întâmplase nimic. Dar nu sunt divergenţe de păreri, acestea sunt lucruri îngrozitoare. Nu poţi să stai într-un partid condus de un om şi într-un partid care are această linie dacă tu aşa o consideri. Pentru mine, tema nu este dl Chiliman, nu a fost niciodată, nu o să fie nici la acest Congres', a spus preşedintele PNL, relateaza Agerpres.

Întrebat dacă în cadrul reuniunilor PNL de luni s-a discutat despre posibilitatea unei împăcări cu Andrei Chiliman, Antonescu a negat.

'N-am mai discutat acest subiect pentru că acest subiect a avut o turnură de-a dreptul comică. Dl Chiliman a făcut nişte declaraţii, eu am anunţat de la început că nu susţin nicio propunere de excludere şi că una ca asta, adică grozăviile pe care dl Chiliman le-a spus despre mine în fruntea PNL, nenorocirile pe care eu le provoc acestui partid pot fi rezolvate aşa printr-o sancţiune administrativă, să facem un Congres şi să discutăm acolo', a afirmat preşedintele liberalilor.

El a susţinut necesitatea organizării Congresului extraordinar al PNL.

''Acest Congres, aşa cum l-am justificat solicitându-l în faţa colegilor mei, este necesar pentru că s-a încheiat o etapă, un ciclu politic, electoral, în viaţa PNL pentru că astăzi PNL, prin ponderea sa în Parlament, prin ponderea sa în administraţia locală, este un partid mare cum nu a fost niciodată după 1990 şi, ca atare, PNL trebuie să facă un Congres extraordinar pentru a-şi defini, redefini, reafirma, actualiza identitatea politică, programul politic. De asemenea, pentru a clarifica dacă aceasta este linia partidului pe care partidul doreşte să o urmeze sau dacă se impun nişte schimbări fundamentale. Mai normal, mai democratic, mai civilizat decât atât nu se poate', a precizat Antonescu.

Liberalii s-au reunit luni în Biroul Politic Central, Consiliul Naţional Executiv şi Delegaţia Permanentă.