Agentia spatiala americana controlează, in prezent, cinci misiuni de explorare pe orbita şi la suprafaţa Planetei Roşii - roverele robotizate Opportunity şi Curiosity, care au ajuns la suprafaţa lui Marte în 2004 şi respectiv 2012, precum şi sondele orbitale Mars Odyssey, MRO şi MAVEN (Mars Environment and Volatile Evolution).

Mars Odyssey a ajuns pe orbita lui Marte în 2001, MRO în 2006, iar MAVEN tocmai a împlinit 1 an de când s-a alaturat celor doua aparate. Nu sunt insa singurele sonde aflate pe orbita Planetei rosii. Sonda europeană Mars Express şi cea indiană Mars Orbiter Mission transmit de asemenea date de pe orbita marţiană.

Sonda MRO dispune de o cameră video, HiRISE, dotată cu lentile telescopice de mare precizie, putând observa detalii de 1 metru de la suprafaţa lui Marte. Această cameră adună şi imagini în spectrul infraroşu-apropiat care permit studierea compoziţiei minerale a solului marţian. Aceste imagini de înaltă rezoluţie oferă o perspectivă fără precedent asupra solului marţian şi formelor sale de relief, urmând să fie folosite şi pentru a alege locul asolizării viitoarei misiuni cu echipaj uman pe Planeta Roşie ce va avea loc la orizontul anilor 2030.