"Am descoperit apa minune şi vă citesc de pe etichetă - reduce procesul de îmbătrânire, hidratează mai mult decât apa obişnuită, creşte imunitatea organismului, este un puternic antioxidant, scade colesterolul, recomandată în curele de slăbit. Toate aceste caracteristici pe care le-am citit de pe etichetă nu au în spate buletine de analiză care să sugereze acest lucru. Folosirea etichetelor înşelătoare se sancţionează cu amenzi de la 5.000 la 50.000 lei. Am retras 108.436 litri din această apă de la comercializare. Prin informaţiile pe care le are această etichetă duce în eroare consumatorul', a explicat Dunca la o conferinţă de presă.

'Am găsit din acelaşi izvor trei denumiri diferite. Conform Ordonanţei de Guvern 1020 din 2005 este interzisă comercializarea apei provenite din acelaşi izvor sub mai multe etichete', a precizat Dunca.