Apple l-a concediat pe managerul diviziei responsabile de programul de hărţi al companiei, serviciu criticat puternic de clienţi ca urmare a erorilor majore înregistrate după lansarea din septembrie, potrivit CNBC.


Compania a lansat propriul serviciu de hărţi în septembrie, când a introdus noul sistem de operare iOS 6 şi a lansat la vânzare iPhone 5.Utilizatorii s-au plâns, însă, că serviciul de hărţi conţine erori geografice, are deficite de informaţii şi nu include caracteristici care fac serviciul Google Maps popular, precum informaţii despre transportul public, date ample despre trafic sau poze ale străzilor.

Şeful diviziei de hărţi, Richard Williamson, care a lucrat la Apple mai mult de zece ani, a fost concediat de vicepreşedintele Eddy Cue, potrivit portalului All Things Digital. Williamson a condus echipa care a dezvoltat serviciul de hărţi pentru iOS 6. Williamson a făcut, de asemenea, parte din echipa care a dezvoltat soft-ul pentru primul iPhone, iar numele său apare pe mai multe patente privind smartphone-ul. Pe lângă Apple, Williamson a lucrat şi la NeXT Computer, companie fondată de Steve Jobs, înainte ca acesta să revină la conducerea Apple în 1997.

Producătorul iPhone şi iPad a renunţat la serviciul de hărţi al Google pentru propriul sistem, însă a fost criticat puternic pentru erorile şi problemele de navigare ale noului program. Concedierea lui Williamson urmează unei măsuri similare în cazul directorului Scott Forstall, şef al departamentului de dezvoltare de software. Apple i-a cerut la sfârşitul lunii octombrie directorului Scott Forstall să plece din companie, după ce acesta a refuzat să prezinte scuze clienţilor pentru problemele cauzate de serviciul de hărţi, iar responsabilitatea fost asumată de directorul general, Tim Cook, au declarat, la momentul respectiv, surse apropiate situaţiei, pentru Wall Street Journal.

Incidentul a reprezentat ultima ciocnire dintre Forstall, un fost protejat al lui Steve Jobs, cu alţi directori din cadrul Apple. Schimbarea de management a fost una dintre cele mai puternice din ultimii ani la Apple. De asemenea, compania a anunţat în octombrie şi plecarea şefului de retail, John Browett, fără legătură cu cea a lui Forstall. Surse apropiate situaţiei au afirmat că Apple i-a cerut lui Browett, recent numit şef la retail, să plece, după ce acesta nu s-a integrat şi a comis unele greşeli.