Procesul, declanşat anul trecut, se referă la tehnologii folosite la smartphone-urile mai noi fabricate de ambele companii, precum Galaxy S III al Samsung şi iPhone 5 al Apple.
   
Astfel, Apple s-a referit la smartphone-urile Galaxy Note şi la tablete ale Samsung, în timp ce compania sud-coreeană susţine că toate generaţiile de iPhone şi iPad încalcă cel puţin trei patente, potrivit documentelor depuse de companii.
   
O judecătoare americancă a respins în ianuarie o solicitare Apple pentru acordarea unei despăgubiri suplimentare, pe lângă cele în valoare de 1,5 miliarde de dolari obţinute în august anul trecut în primul proces de încălcare a patentelor dintre cele două companii, la un tribunal din San Jose. În acel proces, Samsung a fost găsită vinovată de încălcarea a şase patente pentru aparate mobile, ale Apple, scrie Antena3.