Asociaţia Română a Băncilor (ARB) investighează cum a apărut în presă scrisoarea adresată BNR, Ministerului Justiţiei şi comisiilor parlamentare privind noile prevederi din codul de procedură civilă care ar putea afecta veniturile din comisioane considerate de instanţe ca fiind abuzive.


"Acel material nu trebuia să apară în presă. Investigăm în continuare cum a apărut (...) Acela este punctul nostru de vedere, este adevărat, la care nu mai am nimic de adăugat. Nu trebuia să apară, este o dezamăgire", a declarat preşedintele ARB, Radu Gheţea, la un seminar organizat de Alpha Bank, BNR şi ARB. El a arătat că orice instituţie sau asociaţie are dreptul să păstreze confidenţialitatea asupra unor lucruri în dezbatere internă sau corespondenţă cu oficialităţile.

"Este un apel şi către receptori că documentele de la ARB sunt documente confidenţiale şi numai ARB poate decide dacă le face publice", a spus Gheţea, care a menţionat că scrisoarea a fost transmisă şi băncilor. Un cotidian central a scris în ediţia de miercuri că ARB a transmis mai multe scrisori unor direcţii din BNR, precum şi Ministerului Justiţiei, prin care solicită sprijin pentru modificarea unui articol din legea de aplicare a Codului de procedură civilă care va intra în vigoare la 1 februarie 2013 şi de care se tem că "ar putea pune în dificultate industria bancară".

Este vorba despre un articol din Legea 76/2012 care facilitează eliminarea clauzelor abuzive din contractele de credit la nivelul întregului portofoliu de credite specifice acordate de o bancă, ceea ce - susţine ARB - ar putea genera pierderi de sute de milioane de euro anual sistemului bancar. Noua lege îi împuterniceşte pe judecători să oblige băncile să elimine o clauză abuzivă din toate contractele de acelaşi gen atunci când constată existenţa acesteia într-un anumit caz.

"Băncile nu doar că nu vor mai avea dreptul de a percepe pentru viitor costurile aferente clauzelor declarate ca fiind abuzive, dar se vor vedea obligate să şi ramburseze tuturor clienţilor respectivele costuri percepute în trecut", se arată într-o scrisoare transmisă Băncii Naţionale. Impactul financiar al acestei prevederi este estimat de bancheri la peste 600 milioane de euro anual. ARB recunoaşte existenţa unor "posibile erori izolate apărute în practica instituţiilor de credit în trecut", dar consideră că instanţele nu sunt pregătite să aprecieze just clauzele din contracte.

Îngrijorarea bancherilor vine în contextul în care mii de clienţi persoane fizice au denunţat în ultimii ani clauzele abuzive din contractele de credit, iar în unele cazuri băncile au fost obligate să returneze o parte din comisioane sau să reducă drastic marjele de dobândă aplicate.