Constantin Niţă, Ministru delegat pentru energie şi Dan Nica, Ministru pentru societatea informaţională, au vizitat marţi combinatul ArcelorMittal Galati, întâlnindu-se
cu Bruno Ribo, Directorul General al companiei, şi cu Ionel Borş, Country Manager ArcelorMittal România.

Reprezentanţii ArcelorMittal Galaţi au vorbit despre eforturile companiei pentru a depăşi dificultăţile crizei şi, de asemenea, despre proiectele pentru creşterea eficienţei energetice a procesului de producţie şi a echipamentelor.

Conducerea companiei a precizat că, în calitate de mare consumator de energie, este preocupată de tariful final al electricităţii, deoarece factura finală reală include, pe langă preţ, toate costurile suplimentare pentru transport şi distribuţie, certificate verzi, taxe de cogenerare, costurile de echilibrare şi accize.

"Este important ca ArcelorMittal să nu aibă costuri suplimentare în comparaţie cu cele ale companiilor producătoare de oţel din ţările membre are Uniunii Europene, menţinând, astfel, sustenabilitatea activităţilor industriale în România", au menţionat reprezentanţii companiei.

Compania siderurgică şi minieră ArcelorMittal este prezentă în peste 60 de ţări.