Pentru un arhitect, Capitala rămâne un loc extraordinar. „Este o încercare de organizare spaţială care nu şi-a consumat încă nici nevoile şi nici dorinţele. Este un oraş deschis, tânăr şi nu şi-a atins încă statornicia. Este un aluat urban care stă la dospit, ce urmează a fi turnat în forme, apoi pus la copt. A-l muzeifica acum înseamnă a-l pune crud pe masă. Asta din punct de vedere urbanistic, al mediului artificial construit. Arhitectura este alt plan al experienţei spaţiale”, spune Dorin Ştefan, architect principal D.S. Birou de Arhitectură, profesor la Facultatea de Arhitectură Bucureşti şi vicepreşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România, care a proiectat, printre altele, clădirile de birouri Euro Tower, Băneasa Tower, Banca Transilvania, BCR Ghencea.

Bucureştiul este totuşi în tranziţie. Atrage atenţia lipsa unui urbanism coerent în funcţie de necesităţile sociale şi economice ale oraşului. “Cred că o parte din arhitectura unifamiliară din cartierele de periferie ale Bucureştiului ar putea fi calificate ca de un gust discutabil, cum este Castelul Francez în Pipera de exemplu”, punctează Mihai Radu de la Lauster & Radu Arhitecţi. Locaţia, programul proiectului şi cel mai important clientul care îi înţelege procesul de creaţie şi are încredere în el ca arhitect, îl inspiră în munca sa la biroul de la New York. Metropola americană trăieşte o dezvoltare puternică din punctul de vedere al urbanismului şi face tot posibilul pentru reducerea numerelor de autoturisme şi introducerea modurilor alternative de transport, în timp ce arhitectura “Green” este din ce în ce mai mult folosită.

Priviţi ca inamici ai tradiţionalismului, arhitecţii aduc neconvenţionalul şi avangardismul într-un oraş aflat în continuă evoluţie. Schimbarea în bine, crede Liviu Zăgan, partener PZP Arhitectura, nu va veni neapărat din zona clădirilor, ci mai ales din cel al spaţiului public, al zonei pietonale, a tot ceea ce înseamnă mijloc de transport alternativ, cum este de exemplu bicicleta. Crede că ceea ce deranjează  de fapt este contrastul dintre vechi şi nou. „Dacă apare ceva nou într-un mediu vechi şi murdar, in extremis, ai putea să vezi acel ceva nou ca pe ceva agresiv. Aceeaşi clădire modernă din sticlă, la Londra, nu pare atât de agresivă şi nici atât de neobişnuită, pentru că există pieţe publice chiar în faţa unor clădiri din sticlă”, spune Zăgan, recent întors din capitala Marii Britanii pe care o vizitează periodic şi despre care spune că îşi inventează mereu nevoi, astfel încât, deşi pare un oraş finalizat, încă se mai construieşte.

Capitatele, viitoare aglomerări urbane funcţionale

La unison, arhitecţii nu consideră că au schimbat faţa Bucureştiului. Societatea este cea care îl defineşte şi îl va defini în continuare, iar timpul va fi în măsură să arate în ce mod a evoluat. „Dacă reuşim să progresăm, peste 20 de ani va progresa şi Bucureştiul. Noi încercăm să facem proiecte din ce în ce mai surprinzătoare şi cred că suntem în direcţia cea bună”, precizează arhitectul de la PZP.

Privind în perspectivă, peste următorii 50 - 70 de ani, Dorin Ştefan crede că toate oraşele din Europa şi în special din Europa de Est vor fi nişte aglomerări funcţionale cu urme de frumuseţe urbană, invadate de oameni din zonele super populate ale pământului care vor profita de infrastructura spaţiului european. „Super infrastructura urbană, mândria Europei de astăzi, va fi germenele schimbării de mâine”, punctează arhitectul. Infrastructura urbană la scara Europei despre care aminteşte a fost principalul motiv al schimbării de paradigmă, de la un Bucureşti „frumos” supranumit Micul Paris spre unul funcţional, ca o metropolă globală. „Doar acolo, în zona centrală, infrastructura era cât de cât închegată. Metropola globală s-a aşezat şi se asează unde poate profita imediat de infrastructura existentă”, explică Dorin Ştefan.

Şi cu toate acestea, nu există un oraş ideal ci oraşe frumoase, funcţionale sau aglomerate. “Fiecare răspunde mai mult sau mai puţin nevoilor şi dorinţelor oamenilor care s-au aşezat în acele locuri, posibilităţilor materiale, mentalităţilor colective...Este imperativ necesar pentru Bucureşti să aspire către un oraş ideal”, arată directorul DSBA.

De la Palatul Telefoanelor la primele clădiri moderne

Până în 1970, fostul Palat al Telefoanelor de pe Calea Victoriei a fost cea mai înaltă clădire din Capitală. Înalt de 52,5 m, a fost construit între anii 1929- 1934, într-un stil specific zgârie-norilor americani, cu elemente ale stilului Art Deco. A înregistrat şi o premieră: a fost prima clădire înaltă cu schelet metalic din România.

Finalizarea Opera Center în 2001, după un proiect realizat de arhitectul Dorin Ştefan, a însemnat debutul pieţei moderne a clădirilor de birouri.
„Clădirile înalte nu au fost un deziderat în sine, erau răspunsuri la nişte comenzi sociale, urbane, investiţionale. Important era să încercăm să le facem cât mai bine. Trist este ce se întâmplă acum, spre exemplu în zona Pipera, unde investitorii au abdicat aproape de tot la a mai face şi altceva decât stupid - funcţional, clădiri înalte şi urâte. Noi în birou încercăm să răspundem,  acum, cât mai bine, operaţiilor reparatorii necesare, cauzate de acea dezvoltare profitoare din zonele cu infrastructura urbană – semimetropolitană – existentă - zona centrală şi de nord- Bulevadrul DN1, lung de aproape 40 de kilometri care a perturbat complet circulaţia în Bucureşti”, arată Ştefan.

Însă boomul dezvoltării de birouri moderne a început în 2007-2008, odată cu construcţia clădirilor Lakeview pe 24.000 mp, cu o investiţie de 50 de milioane de euro şi Euro Tower pe 18.000 mp, în urma unei investiţii de 60 de milioane de euro, fiind şi prima clădire “verde” din Bucureşti, cu panouri solare, acoperişuri verzi, sisteme de răcire prin conversie de temperatură, vopsele lavabile bio, ferestre cu înaltă izolare termică, pereţi exteriori izolaţi cu materiale naturale precum lână, fibre de celuloză, cânepă sau bumbac, parchet de bambus.   

Un milion de metri pătraţi de clădiri din sticlă

Susţinător al clădirilor înalte pentru Capitală, Mihai Radu arată că sunt eficiente şi creează mai mult spaţiu liber în cadrul urban. Nu înţelege însă de ce nu se poate construi mai mult de trei ori suprafaţa terenului într-un oraş ca Bucureşti şi nu crede că acum se poate vorbi despre adevăratele clădiri verzi. “Nu consider că developerii sunt cu adevărat interesaţi în tehnologii noi încă. Costurile sunt mari şi greu de justificat, dacă nu sunt înlesniri financiare de la guvern. Un trend ar fi parametrii în design, ceea ce ar însemna proiectarea în 3D pentru toate aspectele şi fabricarea proiectului bazat pe aceasta  documentaţie”, arată arhitectul.

Cu aproximativ 1,3 milioane de metri pătraţi închiriabili pentru birouri, un milion de metri pătraţi de clădiri din sticlă, oraşul poate concura cu alte capitale europene.

Stilul spune povestea locului

Încercând să surprindă mereu privitorul, arhitecţii nu urmează un stil anume şi spun că fiecare proiect este o experienţă spaţială unică.  Pe de altă parte, Dorin Ştefan arată că elaborarea proiectelor reprezintă doar o mică parte din procesul de edificare. “Conceptul, povestea care stă în spatele proiectului sunt greu de cuantificat. Restul este o problemă de organizare şi pe undeva de eficientizare a unei activităţi. Dar fără poveste, eficientizarea este un proces fără fond”, arată el.

Consideră că arhitectura se ocupă cu unicităţi, dar că, din păcate, suntem asaltaţi de stupidităţi pe care le considerăm clădiri. „Există o mare confuzie între construcţii  - învelişuri spaţiale artificiale, utilitare - şi arhitecturi. A încadra ceva într-o zonă este deja o stupiditate din punct de vedere arhitectural. A păstra acele realizări care au atins arhitectura este o obligaţie, pentru că fiecare astfel de realizare este un gest irepetabil care a consumat o experienţă unică, un gând, o pricepere, materiale, energie, mentalitate...”, precizează Dorin Ştefan. Orice proiect îl gândeşte în echipă din care fac parte şi studenţi stagiari şi este convins că nu există spaţiu în care arhitectura nu are loc şi dă drept exemplu cartea „Casa de pe cascadă” a lui F. L. Wright. Nu crede în gesturi demiurgice ci în „negocierea” urbană, spaţială, individuală, colectivă ca un proces prin care se găseşte soluţii provocărilor cărora trebuie să le facă faţă.


Mereu altfel

De aceea şi clădirile sunt mereu diferite. Este un atribut al celor care le gândesc. „Nu ne cramponăm de o anumită culoare, de acelaşi interior. Nu cred că succesul proiectului este asigurat automat de faptul că o clădire se camuflează în context. Nu suntem indiferenţi, luăm în calcul contextul, însă el poate fi folosit în multe feluri. Apoi, urmăm propria noastră viziune. Pentru fiecare proiect încercăm să fim altfel”, explică Liviu Zăgan. Oportunişti în a găsi mereu soluţii, arhitecţii de la PZP ţin cont fie de dorinţele  promotorului care poate vrea o clădire din sticlă, idee îmbrăţişată dacă pare promiţătoare, fie de realitatea înconjurătoare sau influenţaţi de o altă idee. Olympia Tower şi Victoria Center au fost două proiecte apărute pe baza unor idei despre care nu îşi mai aminteşte de unde au venit şi fără să urmeze vreo tendinţă din afară.

De la etajul şapte al clădirii cu geamuri generoase în care se află biroul PZP Arhitectura, privirea coboară asupra clădirii Victoria Center. „Aici a fost vorba de materialitate pentru că este construită din piatră, iar parterul este dintr-un grilaj metalic. Conţine mai puţină sticlă, am fost obligaţi să fim respectuoşi faţă de context, măcar în ceea ce priveşte materialele pe care le-am folosit. Se întâmplă uneori să dăm la o parte soluţii manieriste, făcute într-un anume stil în care poate am mai lucrat sau poate au mai lucrat alţii. Este o plăcere personală în a găsi lucruri noi, nu vrem să plictisim”, explică Liviu Zăgan.

A simţit Olympia Tower ca fiind într-un permanent vârtej, pentru că de jur împrejur sunt străzi care se intersectează ca într-un cerc. Şi a gândit clădirea ca pe un mosor de aţă. „Nici nu mai ştii de unde vin de fapt ideile şi sper să uit, astfel încât să vină altele noi”, precizează arhitectul.  

Menţionează că îi place mai puţin sticla şi zice „da” şi altor materiale sau culori. Despre clădirile din sticlă afirmă că apar uneori şi ca urmare a unei presiuni din partea investitorului care impune un buget destul de restrâs şi că sunt uşor de construit, având la bază prefabricate. “Sunt construite pentru perioada în care îşi scot banii, în care se amortizează investiţia. După care, eventual li se dă jos faţada şi se face o alta  care este în pas cu moda sau cu timpul. În zece ani, probabil vor fi alte cerinţe. Atunci se va da jos faţada şi se va înlocui”,  precizează partenerul în biroul de arhitectură PZP. 

Tendinţele, greu de identificat

Viteza ameţitoare cu care circulă informaţia anulează orice tendinţă în arhitectură. Totul este pus pe masă, proiectele sunt făcute publice şi pot fi consultate de oricine şi oricând, ceea ce duce la o oarecare uniformizare a abordării. „Nu dau şanse niciunui curs. Orice direcţie, oricât de firavă este anulată. Eu încerc să promovez non tendinţa. Mă concentrez pe fiecare proiect în parte şi nu îmi place să mă interesez mereu de ceea ce se întâmplă, pentru că devine redundant. Fiind atâtea imagini, ajung la un moment dat să se repete. Eu tind să mă concentrez pe micro - cosmosul proiectului, pe detalii, materiale, oportunitatea fiecărui proiect”, punctează Zăgan.

Clădiri moderne ale Bucureştiului

Proiectanţi

Westforth Arhitecture

City Gate
America House 
Asmita Gardens
Millenium Business Center

D.S. Birou de Arhitectură

Opera Center
Euro Tower
Băneasa Tower
Banca Transilvania
BCR Ghencea
PZP Arhitectura
Victoria Center -
Olympia Tower -