Saptamana trecuta, Reuters a publicat o ancheta elaborata pe baza declaratiilor a doi fosti angajati anonimi, potrivit carora, Laboratorul Kaspersky, unul dintre cei mai mari producatori mondiali de programe antivirus, ar fi incercat in mod deliberat sa saboteze algoritmele de detectare a concurentilor lui si, implicit, a reputatiei acestora. 

Potrivit celor doua surse anonime, firma rusa ar fi determinat programele antivirus rivale să clasifice fişiere curate drept maligne, printre concurentii vizati numarandu-se Microsoft, AVG Technologies sau Avast.

Unele dintre atacuri ar fi fost comandate chiar de Eugene Kaspersky, pentru a pedepsi rivalii mai mici, despre care avea impresia că îi imită tehnologia, în loc să aibă propriile programe.

Respingand toate acuzatiile formulate, intreprinderea rusa a afirmat, intr-un comunicat, ca "nu a lansat niciodata nici cea mai mica operatiune impotriva concurentilor". Astfel de actiuni, a precizat Kaspersky, "contravin eticii, sunt necinstite si ilegale". Firma estimeaza ca afirmatiile preluate de Reuters "sunt absolut nefondate si total false", apreciind drept inaccpetabil sa formuleze invinuri pornind de la declaratiile "unor fosti angajati, anonimi, nemultumiti".

"Cine l-a ucis pe JFK? Cine controleaza Triunghiul Bermudelor? Care este obiectivul Francmasoneriei? Usor! Nimic mai simplu sa oferi raspunsuri la aceste intrebari. Nu trebuie sa faceti altceva decat sa adaugati: 'potrivit unor informatii din surse anonime'. Si iata, aveti propriul raspuns", a scris, la randul sau, Eugene Kaspersky pe blogul sau personal.