Comentarii abuzive în limba rusă şi limba engleză au invadat vineri pagina lui Dzhokhar Ţarnaev de pe VKontakte, Facebook-ul rusesc, după ce a fost identificat ca fiind unul dintre suspecţii în atentatul de la Maratonul din Boston. Poliţia americană se află în tanarului de 19 ani, după ce fratele său mai mare Tamerlan a fost ucis într-un schimb de focuri în cursul nopţii de joi spre vineri.

Pe pagina sa de socializare, Djohar se descrie ca fiind absolvent în 2011 al Cambridge Rindge and Latin School, o şcoală publică din Cambridge, Massachusetts. El afirmă că a urmat şcoala primara din Mahacikala, capitala Daghestanului, o provincie a Federatiei Ruse, aflată la graniţa cu Cecenia, şi spune că limbile pe care le vorbeşte sunt engleză, rusă şi cecenă. Contactata de ziaristii rusi, directoarea scolii unde Dzhokhar a terminat clasa I-a a declarat ca nu-si aminteste ca, elev fiind, acesta sa fi iesit in evidenta, fiind mai degraba un copil linistit si timid.

La 'viziunea sa asupra lumii' este menţionat 'islamul', iar la 'prioritatea personală' - 'cariera şi banii'.El a postat link-uri la înregistrări video cu luptători în războiul civil din Siria şi la pagini web islamice cu titluri precum 'Salamworld, religia mea este Islamul' şi 'Nu există alt Dumnezeu în afară de Allah, lăsaţi asta să răsune în inimile voastre'. Dzhokhar Tsarnaev are de asemenea pe pagina sa link-uri către site-uri care militează pentru independenţa Ceceniei. Un film cu denumirea 'fratele meu chinuit' arată un bărbat care seamănă cu fratele său Tamerlan râzând şi imitând accente ale unor grupuri etnice din Caucaz.