"Ma tem ca aceasta explozie are legatura cu evenimentul dramatic de miercuri", a estimat primarul Villefranche, Bernard Perrut. Pompierii s-au deplasat imediat la locul dezastrului, unde suflul deflagratiei a spulberat vitrina unui magazin situat in prelungirea lacasului de cult.

Potrivit presei franceze, nu au existat scurgeri de gaze naturale. Cartierul a fost inconjurat de fortele de politie.

In ceea ce priveste schimbul de focuri de joi dimineata, ministrul francez de interne, Bernard Cazeneuve, a parasit precipitat reuniunea de criza convocata la Palatul Elysee de presedintele Francois Hollande, pentru a se deplasa la locul faptelor.

Presa relateaza ca un barbat echipat cu vesta antiglont si cu o pusca mitraliera a deschis focul asupra polititistilor nu departe de Chatillon.

Un suspect a fost retinut. Este vorba de un barbat in varsta de 52 de ani.

Surse apropiate dosarului sustin insa ca acest atac din sudul Parisului nu are nici o legatura cu atentatul de miercuri impotriva redactiei publicatiei satirice Charlie Hebdo.

"Formal, nu a fost stabilita vreo legatura. Nu in aceasta faza a anchetei", au precizat respectivele surse.