După cele două explozii de luni de la maratonul din Boston, multe oraşe din SUA au luat imediat măsuri. A fost intarit dispozitivul de securitate din jurul Casei Albe, iar la Washington DC a fost ridicat nivelul de alerta.

Astfel, Bulevardul Pennsylvania, care se întinde până în dreptul Casei Albe, a fost blocat ca măsură de precauţie, iar pietonii, care în mod normal se puteau deplasa prin faţa gardului de fier forjat al reşedinţei preşedintelui Barack Obama şi prin parcul Lafayette, au fost opriti de agenţi de poliţie postaţi din 10 în 10 metri.

Poliţia din Washington DC a ridicat nivelul de securitate în tot oraşul, mai ales în jurul clădirilor oficiale, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei ziarului The Washington Post. IIn baza unui protocol elaborat dupa atentatele din 11 septembrie, masuri suplimentare de protectie au fost luate si la New York autorităţile, vizate fiind in special hotelurile şi în puncte sensibile.

Această creştere a gradului de alertă a fost pusă în aplicare şi după atentatele de la Londra din iulie 2005 sau cele din Mumbai (India) din noiembrie 2008. Potrivit CNN, au fost impuse şi restricţii privind utilizarea spaţiului aerian asupra oraşului Boston. Poliţia din New York a anunţat că a sporit vigilenţa în punctele cheie ale oraşului, inclusiv în hoteluri.

"Am întărit securitatea la hoteluri şi în alte puncte importante ale oraşului prin desfăşurarea de vehicule şi unităţi de intervenţie rapidă, până când vom afla mai multe' despre exploziile din Boston, a informat comisarul adjunct al poliţiei new-yorkeze, Paul Browne, într-un comunicat. Primarul New York-ului, Michael Bloomberg, a declarat la rândul său că metropola are o mie de agenţi de poliţie specializaţi în misiuni antitero, care 'au fost complet mobilizaţi', alături de unităţi obişnuite ale Departamentului Poliţiei locale "pentru a ne proteja oraşul".

Bloomberg a precizat că este vorba de o desfăşurare 'în puncte strategice' ale oraşului, precum reţeaua de metrou, şi care, deşi în unele cazuri poate fi 'evidentă', în multe alte locuri poate să fie foarte discretă, mentioneaza Agerpres in pagina electronica.