Băncile Monte dei Paschi di Siena, Banco Popolare, Banca Carige, Banca Popolare di Milano şi Credito Valtellinese sunt vulnerabile, din cauza deficitului de capital sau calităţii slabe a activelor, arată un raport Moody's, citat de Reuters.

Cele cinci instituţii de credit vor avea dificultăţi să atingă pragul de 8% pentru rata de adecvare a capitalului anunţat de BCE săptămâna trecută ca unul dintre criteriile care vor fi folosite în evaluarea băncilor pe parcursul anului următor.

"Va fi o provocare pentru aceste bănci să-şi acopere deficitele de capital din surse private, situaţie care ridică posibilitatea unei intervenţii a statului şi în cele din urmă pe un ajutor financiar", afirmă analiştii Moody's.

O astfel de situaţie ar putea avea efect negativ pentru investitorii care deţin obligaţiuni fără prioritate la plată emise de aceste bănci, întrucât ar putea fi nevoiţi să suporte o parte din pierderile rezultate din procesul de recapitalizare.

Băncile care cer ajutor de stat pentru a-şi consolida capitalul trebuie să impună pierderi investitorilor care deţin obligaţiuni fără prioritate, conform unor reglementări convenite de Uniunea Europeană în acest an.

Monte dei Paschi, a treia mare bancă din Italia, a primit un ajutor de stat de 4,1 miliarde de euro în prima parte a acestui an.

BCE a confirmat miercuri că testul asupra calităţii activelor băncilor va presupune standarde mai stricte privind ratele de adecvare a capitalului. Astfel, pentru a primi "notă de trecere", băncile ar trebui să aibă o rată de adecvare a capitalului de cel puţin 8%. Mecanismul de evaluare a capitalurilor va fi de asemenea mai strict, în conformitate cu criteriile Basel III.

Testele vor fi derulate în trei runde, începând din noiembrie, şi s-ar putea încheia în luna octombrie a anului viitor, după care BCE va deveni instituţia centrală de supraveghere a băncilor din zona euro şi a statelor UE non-euro care doresc să adere voluntar la noul sistem.

Evaluările vizează cele mai mari 128 de bănci din zona euro.