Este prima dată când avioane de tipul F-22, aparat invizibil de generaţia a cincea, sunt desfăşurate în Europa.

''Desfăşurarea acestor forţe arată evoluţia capacităţii noastre aeriene şi demonstrează angajamentul nostru faţă de siguranţa şi securitatea europeană'', a declarat generalul Frank Gorenc, comandantul Forţelor aeriene americane în Europa şi Africa.

Exerciţiile le vor oferi piloţilor şansa de a participa la pregătirea de operaţiuni de luptă aeriene alături de avioane de tip diferit, precum F-15 Eagle şi F-16 Fighting Falcon.

Dezvoltat în 1983 de către Lockheed Martin, F-22 este cel mai performant avion de vânătoare al SUA. Intrat în serviciu la sfârşitul anului 2005, acest tip de avion a participat la prima sa misiune de luptă împotriva grupării jihadiste Statul Islamic în 2014 şi a efectuat câteva zeci de lovituri în Irak şi Siria. Asigurând superioritate aeriană, F-22 este capabil să transporte arme de ultimă generaţie aer-sol, bombe ghidate prin laser sau GPS, scrie agerpres.