Guvernatorul Mark Carney a subliniat că această decizie reprezintă o "schimbare majoră" care va ajuta economai să facă faţă efectelor provocate de şocul Brexit. "Înseamnă că trei sferturi din băncile britanice, responsabile pentru 90% din activitatea de creditare, vor avea imediat o flexibilitate mai mare pentru a oferi credite gospodăriilor şi firmelor" a spus Mark Carney.

Lira sterlină s-a depreciat cu peste 10% în raport cu dolarul, iar acţiunile băncilor au pierdut o cincime din valoare după ce britanicii au votat la referendumul din 23 iunie în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană, ceea ce l-a făcut pe premierul David Cameron să îţi anunţe demisiona.

Marţi, lira sterlină a atins un nou minim din ultimii 31 de ani în raport cu dolarul american, după ce Standard Life a îngheţat unul din fondurile sale imobiliare ca urmare a retragerilor masive de fonduri ale investitorilor, dar şi-a revenit ulterior după anunţarea deciziilor BoE.

Decizia Băncii Angliei de a relaxa cerinţele de capital pentru bănci vine după ce săptămâna trecută guvernatorul BoE, Mark Carney a declarat că în opinia sa BOE va reduce în scurt timp şi dobânda de politică monetară, care în prezent se află la minimul istoric de 0,5%, mentioneaza agerpres.