Comisia Federală de Reglementare a Tranzacţiilor Futures (CFTC) susţine că, în perioada 2007-2012, traderii Goldman Sachs, în mod deliberat, au încercat să influenţeze preţul afişat al indicelui ISDAFIX, folosit pentru fixarea dobânzilor la swap-uri. În plus, Goldman Sachs, care este una din băncile ce stabilesc zilnic acest indice, a trimis date false pentru a încerca să influenţeze acest indice pe seama contrapărţilor, susţine CFTC.

În replică, Goldman Sachs a subliniat că va soluţiona acest dosar fără a admite sau nega acuzaţiile.

"Suntem încântaţi să soluţionăm aceste probleme şi am luat deja măsuri pentru a întări politicile şi procedurile noastre", a declarat purtătorul de cuvânt al băncii, Michael DuVally.

Banca Goldman Sachs este a treia care ajunge la o înţelegere cu CFTC în dosarul manipulării ISDAFIX, celelalte două bănci fiind Barclays Plc, în 2015, şi Citigroup Inc, în 2016. De asemenea, acesta este doar ultimul dintr-un şir de investigaţii demarate asupra încercărilor marilor bănci de a manipula diferiţi indicatori de referinţă din industria financiară globală.