"Între 2013 şi martie 2016, aproximativ 11.988 de angajaţi au plecat din grupurile bancare italiene, şi încă 16.109 sunt pregătiţi să plece până în 2020, conform acordurilor semnate de sindicat", a declarat Lando Maria Sileoni. Acesta a adăugat: "Din aceştia, aproape 9.000 s-ar putea pensiona anticipat".

În perioada 2009 - 2015, marile bănci italiene - Intesa, UniCredit, Monte dei Paschi di Siena, Banco Popolare şi UBI - au închis sau au vândut 4.439 de filiale, a explicat secretarul general al sindicatului FABI.

Guvernul de la Roma caută modalităţi pentru a sprijini băncile cu probleme fără a încălca însă prevederile Uniunii Europene referitoare la ajutoarele de stat care obligă investitorii să suporte o parte din pierderi şi îi protejează pe contribuabili.

Potrivit unor noi reguli care au intrat în vigoare la 1 ianuarie, salvarea unei bănci trebuie să se realizeze mai întâi pe baza contribuţiei acţionarilor, deţinătorilor de obligaţiuni şi deponenţilor, în conformitate cu o procedură cunoscută sub numele de 'bail-in'.

Cele mai mari bănci italiene, UniCredit şi Intesa Sanpaolo, sunt prezente şi pe piaţa din România, aminteste agerpres.