Cele mai afectate au fost de subsidiarele KBC Group of Belgium (691 milioane de dolari), Barclays Bank PLC (625 milioane de dolari) şi Bank of Cyprus (443,8 milioane de dolari). Alte patru institutii au afisat pierderi - IPF Investments Limited (5,9 milioane de dolari), Rabobank (44,4 milioane de dolari), Svenska Handelsbanken (53,4 milioane de dolari) şi Swedbank (3,4 milioane de dolari) - şi nu au reuşit să găsească cumpărători astfel încât băncile mamă au renunţat la operaţiunile din Rusia.

Karina Artemyeva, şeful departamentului de analize financiare din cadrul NRA, a explicat că băncile occidentale au început să plece din Rusia după ce dificultatile, fara legatura cu sanctiunile interntionale, si-au pus amprenta pe economia şi sistemul financiar. "Majoritatea instituţiilor au luat decizia retragerii din Rusia înaintea sancţiunilor iar cele care au decis să iasă de pe piaţa rusă după anunţarea sancţiunilor, în primăvara lui 2014, au făcut-o din motive economice", a subliniat Artemyeva.

În ultimii ani, unele instituţii financiare importante şi-au redus prezenţa în Rusia, inclusiv Deutsche Bank, BNP Paribas SA şi Munich Re. O depreciere semnificativă a rublei, extinderea sancţiunilor impuse Rusiei şi preţul scăzut al ţiţeiului au adâncit declinul economiei ruse. Indicele bursier RTS a scăzut semnificativ, ceea ce i-a determinat pe unii investitori să renunţe la activele deţinute în Rusia.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi-a redus, de asemenea, investiţiile în Rusia. Instituţia şi-a vândut participaţia deţinută la compania de utilităţi Enel Rusia şi şi-a redus participaţia la retailerul rus Lenta Ltd. Profitul sectorului bancar rus a scăzut anul trecut cu 67%, la 192 miliarde de ruble (2,4 miliarde de dolari), a anunţat în ianuarie Banca Centrală a Rusiei, scrie agerpres.