"Probabil câţiva, dacă situaţia rămâne ca azi, vor fi externaţi zilele următoare, ceea ce este o veste bună. Rămân în continuare - mă refer la nivelul tuturor spitalelor - mulţi în stare critică", a precizat Bănicioiu, prezent la Spitalul Universitar.

El a adăugat că o echipă de medici din Israel operează deja la Spitalul "Bagdasar".

"Vor veni şi la Universitar în cursul zilei de astăzi. S-au oferit ei. Avem o relaţie foarte bună cu Ministerul Sănătăţii de acolo. Este un ajutor primit de la ei, în baza relaţiilor bune pe care le avem. Nu au fost singurii. M-a sunat şi doamna ministru din Moldova, dar i-am comunicat că nu avem nevoie de nimic. Au fost şi alte situaţii - din Franţa, din Germania", a arătat Bănicioiu.

Potrivit lui, în prezent, medicii români pot face faţă situaţiei.

Numărul morţilor în urma incendiului de la clubul Colectiv a ajuns la 29, după ce duminică dimineaţă au mai murit în spitale două persoane, mentioneaza agerpres.