Băncile privesc următoarea perioadă cu ceva mai mult optimism în condiţiile în care un procent semnificativ anticipează creşterea cererii de credite atât pentru persoane fizice cât şi pentru persoane juridice şi peste 80% din instituţiile de credit se aşteaptă la o intensificare a activităţii de creditare, conform "Barometrului Bancar ARB & EY".  

“Instituţiile de credit sunt interesate să susţină economia cu credite. Băncile se aşteaptă la o creştere uşoară a cererii de credite în mai multe sectoare şi segmente de clientelă şi, în acelaşi timp, preconizează relaxarea parţială a politicilor de creditare în sectoare precum Industria, Tehnologia Informaţiei, Agricultura, Telecomunicaţii, Sănătate şi pe segmentul IMM-urilor. ARB depune eforturi pentru eliminarea barierelor în desfăşurarea activităţii bancare, astfel încât sectorul bancar să fie şi mai în măsură să-şi sprijine clienţii”, a declarat Radu Graţian Gheţea, preşedintele Consiliului Director al ARB.

Pe zona de retail, peste 65% din bănci se aşteaptă la o creştere a cererii de credite de consum, iar o proporţie mai mare, de 75%, la un avans al cererii de carduri de credit. Tot într-o proportie mare (70%) băncile anticipează creşterea cererii de creditare pentru clienţi - persoane juridice. Potrivit sondajului, cadrul legislativ al insolvenţei şi modul de aplicare al legislaţiei descurajează creditarea, consideră peste 85% din băncile respondente.

Recentele modificări ale Codului insolvenţei aduc îmbunătăţiri cadrului legislativ, dar considerăm că mai sunt lucruri de făcut în ceea ce priveşte aplicarea legii pentru a convinge băncile că lucrurile s-au schimbat şi în consecinţă pot să-şi relaxeze politicile de creditare. Menţinerea disciplinei financiare este condiţia de bază pentru păstrarea stabilităţii sistemului bancar", a subliniat Radu Graţian Gheţea.

Peste 80% din bănci se aşteaptă ca cheltuielile cu provizioanele de risc de credit să nu crească sau chiar să scadă (35%). În acelaşi timp, aproximativ 75% din bănci cred că rezultatele financiare se vor îmbunătăţi.

"Este foarte important ca rezultatele băncilor să se îmbunătăţească contribuind astfel la capitalizarea acestora şi implicit la creşterea apetitului de creditare”, a mai menţionat Gelu Gherghescu.

Pe termen mediu, o consolidare de anvergură mare în sectorul bancar nu este considerată probabilă de vreme ce 71% din bănci se aşteaptă la o consolidare de anvergura medie şi doar 14% la o consolidare de anvergură mare. Sondajul relevă că instituţiile de credit sunt interesate mai degrabă de cumpărarea de credite decât de vânzare. Aproximativ 43% din bănci iau în considerare achiziţia de portofolii de credite şi doar 29% vânzarea unor astfel de active. Dintre acestea din urmă multe se referă la practica deja uzuală a vânzării unor portofolii relativ mici de credite neperformante.

Restructurările din sectorul bancar se apropie de final, în condiţiile în care 70% din bănci nu vor reduce numărul angajaţilor în următoarea perioadă, în timp ce aproximativ 20% se aşteaptă chiar la o creştere a numărului de angajaţi. Simplificarea proceselor şi automatizarea ocupă primul loc pe agenda băncilor, alături de gestionarea riscurilor, în timp ce simpla tăiere a costurilor se află doar la mijlocul clasamentului.

Barometrul pe SCURT

  • Peste 80% din bănci se aşteaptă la o intensificare a activităţii de creditare în următoarea perioadă, conform "Barometrului Bancar ARB & EY";
  • Un procent semnificativ de bănci anticipează creşterea cererii de credite atât pentru persoane fizice cât şi pentru persoane juridice;
  • Politicile de creditare se vor relaxa parţial în Industrie, Tehnologia Informaţiei, Agricultură, Telecom, Sănătate şi pentru segmentul IMM-urilor;
  • Cadrul legislativ al insolvenţei şi modul de aplicare descurajează creditarea, consideră peste 85% din băncile respondente;
  • Peste 80% din bănci se aşteaptă ca cheltuielile cu provizioanele de risc de credit să nu crească sau chiar să scadă (35%). Aproximativ 75% din bănci se aşteaptă ca rezultatele financiare să se îmbunătăţească.