'Republica Moldova a dovedit că este partenerul cu performanţele cele mai notabile în cadrul Parteneriatului Estic, ceea ce ne încurajează să credem ferm în viitorul său european. Parcursul important pe care l-a realizat în ultimii ani în ceea ce priveşte ancorarea sa în procesele Uniunii Europene trebuie valorificat prin menţinerea ritmului reformelor în sensul obţinerii apropiate a unei perspective clare de aderare', a punctat Traian Băsescu, în discursul susţinut la întâlnirea anuală cu ambasadorii acreditaţi în România, relateaza Agerpres.

El a reiterat faptul că ţara noastră va acorda sprijin R. Moldova pentru desfăşurarea 'într-o dinamică accelerată' a negocierilor privind Acordul de Asociere, Acordul de Liber Schimb Cuprinzător şi Aprofundat şi liberalizarea vizelor.

'Îmi exprim speranţa că Republica Moldova va reuşi să finalizeze negocierile privind Acordul de Asociere la Uniunea Europeană în vara acestui an, astfel încât semnarea documentului să aibă loc cu ocazia Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius', a conchis şeful statului român.