Băsescu a subliniat că aceste obiective au rămas neîndeplinite din perioada guvernării lui Emil Boc, reluând ideea că revizuirea Constituţiei trebuie să se facă prin respectarea referendumului din 2009 privind Parlamentul unicameral cu 300 de aleşi.

"Dragii mei, aceste obiective interne, fie că vorbim de legea sănătăţii, de legea electorală, fie că vorbim de revizuirea Constituţiei, fie că vorbim reorganizarea administrativă sunt obiective pe care prin negociere le-am înscris şi în acordul de coabitare cu primul-ministru al României, Victor Ponta. Sunt obiective la care ţin şi care sunt necesare României. Aş avea nevoie de sprijinul dumneavoastră politic pentru ca acest protocol să devină realitate, pentru că în mod cert există în USL o opoziţie puternică pentru respectarea criteriilor de revizuire a Constituţiei, pentru o corectă reorganizare administrativă a ţării, chiar pentru o corectă lege electorală sau pentru o corectă nouă lege a sănătăţii", a afirmat Băsescu.

El a arătat că are nevoie de parteneriatul cu PDL şi pentru îndeplinirea altor obiective, cum ar fi continuarea şi accelerarea procesului de integrare în UE, prin accederea în Schengen, în zona Euro şi realizarea unei economii competitive care să nu fie "zdrobită" de concurenţa externă la adoptarea monedei comune.

"Un alt obiectiv fundamental ca şef al statului român este acela de a crea condiţii în ţară ca România să fie apărată în interiorul UE", a afirmat Băsescu, el reluând ideea că "nu poţi să spui că vreau în Schengen când tu ai miniştri cu dosare penale în instanţă".

Preşedintele a subliniat că PDL nu a tolerat în guvernarea sa astfel de miniştri penali sau împiedicarea cercetării parlamentarilor de către instituţiile juridice

Preşedintele a menţionat că şi reforma educaţiei este importantă pentru modernizarea societăţii prin păstrarea legii promovate de foştii miniştri PDL Mircea Miclea şi Daniel Funeriu, dar şi absorbţia fondurilor europene, el susţinând că în anul 2011, când premier era Emil Boc, au fost obţinute cele mai bune rezultate privind rata de absorbţie.