În ambele fotografii, preşedintele Băsescu apare râzând.

Reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale nu au confirmat dacă şeful statului a ridicat în discuţia cu Orban problema arborării steagului Ţinutului Secuiesc şi a declaraţiilor oficialilor români şi unguri din ultimele zile, precizeaza Mediafax in pagina electronica. 

Secretarul de stat în MAE ungar Nemeth Zsolt a declarat, marţi, că maghiarii din Transilvania sunt supuşi unei agresiuni simbolice şi, prin urmare, maghiarii din Ungaria trebuie să răspundă, arborând steagul Ţinutului Secuiesc. Presa maghiară a relatat că declaraţia lui Nemeth Zsolt este o replică la scandalul steagului secuiesc. Oficialul maghiar, cunoscut pentru poziţiile sale pro-autonomie, a îndemnat primarii din Ungaria să arboreze în semn de solidaritate steagul Ţinutului Secuiesc.

La finalul săptămânii trecute, la ceremonia de învestire a noului prefect de Covasna, steagul Ţinutului Secuiesc a fost scos din sala de protocol unde s-a desfăşurat evenimentul. În replică, premierul Victor Ponta a cerut ministrului de Externe să adopte o atitudine fermă şi să transmită că România nu acceptă de la nimeni din străinătate "obrăznicii" şi lecţii privind funcţionarea autorităţilor locale şi nici sfaturi privind arborarea steagurilor.

Ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Oszkar Fuzes, declara, miercuri, într-o intervenţie televizată, că asumă integral afirmaţiile secretarului de stat în MAE ungar Nemeth Zsolt privind steagul secuiesc, el exprimând şi ideea că ar susţine modificarea art. 1 din Constituţiei României şi autonomia.


Preşedintele Traian Băsescu a declarat referitor la afirmaţiile ambasadorului ungar privind modificarea Constituţiei României că va avea "o reacţie potrivită" atunci când şi preşedintele Ungariei va avea una, precizând că sunt alte instituţii care "gestionează viaţa de zi cu zi a ambasadorilor". Ungaria vrea o rezolvare prin dialog a situaţiei care a evoluat după ce România a interzis folosirea steagului secuiesc pe clădirile publice, a declarat secretarul de stat din Ministerul ungar de Externe Zsolt Nemeth, afirmând că Budapesta nu vrea ca problema să fie ridicată la nivel european.

El a afirmat că este în interesul Ungariei să rezolve situaţia prin dialog cu România, mai degrabă decât ca tensiunile să escaladeze. "Lucrăm pentru reducerea acestei tensiuni", a adăugat el.