Acelasi anunt mentioneaza ca filmul, care va fi difuzat in data de 3 mai, in cadrul programului The Conspiracy Files, va analiza rolul Kremlinului in cautarea adevarului despre ce s-a intamplat cu Boeingul companiei malaysiene. Autorii documentarului promit, de asemenea, numeroase declaratii ale martorilor oculari, fotografii din satelit, precum si parerile expertilor.

Venind cu unele detalii, Daily Mail afirma, citand Daily Express, ca jurnalistul german Billy Six, a intervievat peste 100 de oameni. Sapte dintre acestia au declarat ca au vazut un avion de lupta ucrainean care ar fi doborat Boeingul. Sunt redate, in acest sens, afirmatiile Natasei Beronina, care, pe strada fiind, a auzit o explozie si, uitandu-se spre cer, a vazut doua avioane, din care unul zbura inainte, in timp ce al doilea a facut brusc o manevra de indepartare.

Alte cateva persoane au declarat ca au vazut cum unul dintre avioane a lansat o racheta inainte de explozie. Sunt prezentate, de asemenea, cuvintele pilotului Vladislav Volosin, care a afirmat ca in acea zi nu s-a efectuat nici un zbor si ca avioanele de lupta nu au fost inarmate cu rachete tip "aer-aer".

Potrivit altei versiuni, explozia a fost urmare a operatiunii organizata de CIA impreuna cu serviciile speciale ale Ucrainei si Olandei. Conform acestui scenariu, la bordul avionului ar fi fost amplasata o bomba inainte ca aparatul sa decoleze din Olanda. Scopul acestei operatiuni ar fi fost extinderea sanctiunilor impotriva Rusiei, precum si dorinta de a prezenta Rusia drept o tara barbara. S-a avut, de asemenea, in vederea, intarirea ulterioara a prezentei NATO in Europa centrala si de Est.

Potrivit versiunii oficiale, expusa in raportul Consiiului de securitate al Olandei in 13 octombrie 2015, avionul cu 298 de oameni la bord, a fost doborat de o racheta "sol-aer", lansata de un sistem Buk. Documentul nu arata cine a tras in avion.