Klaas Knot, membru în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE), a declarat marţi în Parlamentul olandez că băncile greceşti sunt solvabile şi pot face faţă la un anumit nivel de stres, dar ar avea probleme dacă guvernul grec ar intra în incapacitate de plată, transmite agerpres.

De asemenea, Klaas Knot, care este şi guvernatorul Băncii Naţionale a Olandei, i-a informat pe parlamentarii olandezi că în situaţia unui default obligaţiunile băncilor greceşti nu mai pot fi acceptate drept garanţii pentru creditele oferite de BCE. Băncile greceşti deţin o mare parte din obligaţiunile guvernamentale şi 'acest lucru ar deveni mai problematic în momentul în care ar avea loc efectiv un default', a spus Klaas Knot.

Mai multe luni de negocieri între Grecia şi creditorii săi - UE şi FMI - în privinţa continuării susţinerii financiare a ţării s-au încheiat duminică cu un nou eşec, ceea ce înseamnă că autorităţile de la Atena au la dispoziţie doar două săptămâni până când trebuie să ramburseze 1,6 miliarde de euro către Fondul Monetar Internaţional. Vestea eşecului negocierilor i-a determinat pe investitori să vândă masiv obligaţiuni şi acţiuni greceşti astfel că marţi bursele europene au atins, pentru scurt timp, cel mai scăzut nivel din ultimele patru luni.

Knot a refuzat să facă orice speculaţii cu privire la ce ar însemna o intrare în incapacitate de plată, apreciind doar că s-ar putea întâmpla mai multe lucruri. 'Atâta timp cât incapacitate de plată nu se materializeze şi atât timp cât există şansa unui acord între creditori şi Grecia care să evite intrarea în incapacitate de plată, garanţiile vor fi evaluate la valoarea normală', a spus guvernatorul Băncii Naţionale a Olandei.