În timp ce creditorii din Italia şi alte economii cu probleme nu reuşesc să găsească cumpărători pentru creditele lor neperformante, Vitor Constancio a cerut un plan la nivelul UE pentru crearea unei "companii de gestionare a activelor" (AMC) care să respecte prevederile bancare din regiune. Şi Autoritatea Bancară Europeană (EBA) a anunţat luna trecută un plan ce prevede înfiinţarea unei "companii de gestionare a activelor" (AMC) care ar facilita tranzacţionarea unor credite neperformante (NPL) de peste 1.000 de miliarde de euro din bilanţurile creditorilor europeni.

Şeful Mecanismului European de Stabilitate (ESM), Klaus Regling, a salutat propunerea EBA şi a solicitat sprijin public pentru înfiinţarea unei bănci de rebuturi (bad bank) la nivel european. Planul EBA nu prevede modul în care sunt împărţite riscurile în rândul statelor din UE, ceea ce este un avantaj din punct de vedere politic, a explicat Regling.

Germania, cea mai mare economie din UE, s-a opus planului de împărţire a riscurilor bancare, temându-se că plătitorii de taxe vor achita în final nota de plată pentru salvarea băncilor în alte state. În UE, băncile cu cel mai ridicat nivel al creditelor neperformante se află în Italia, Grecia, Cipru, Portugalia şi Slovenia, arată datele EBA.

"O companie care să să se ocupe într-adevăr de gestionarea activelor la nivel european s-ar confrunta cu dificultăţi în actualul mediu. Pe termen scurt, ar putea fi anunţat un plan la nivelul UE pentru ca gestionarea activelor să fie utilizată la nivel naţional", a afirmat Constancio la un eveniment desfăşurat la Bruxelles, mentioneaza agerpres.

La nivelul zonei euro, creditele neperformante totalizează aproximativ 1.000 de miliarde de euro. BCE este îngrijorată că piaţa privată pentru credite neperformante este mică şi nu pot fi obţinuţi bani lichizi, ceea ce are ca rezultat preţuri excesiv de scăzute, descurajând băncile să se descotorosească de ele, înregistrând astfel pierderi semnificative.