Potrivit sursei citate, autorităţile au în vedere un proiect de lege pentru a termina cu această mafie. Aceşti cerşetori sunt în general romi care sunt recrutaţi într-o vastă reţea ce aparţine unei adevărate mafii. Cei care cerşesc au fost 'închiriaţi' de la familiile lor din România. Ei trebuie să facă o anumită sumă de bani, în caz contrar, familiile lor putând avea de suferit. Chiar copii mici sunt 'daţi cu împrumut'.

Cei mai mulţi dintre romii sosiţi în Belgia nu au locuri de muncă, menţionează sursa citată. Cerşetoria nu este ilegală în Belgia, dar există totuşi o restricţie: exploatarea de fiinţe umane, în special de minori, este interzisă. Cu alte cuvinte, este exclusă folosirea unui copil pentru a smulge lacrimi trecătorilor.

Totuşi, Curtea de Apel din Bruxelles a achitat, în 2010, o femeie de etnie romă, condamnată în primă instanţă pentru exploatarea unui copil prin cerşetorie, pe motiv că era vorba de copilul ei. Altfel spus, în cazul în care este vorba de propriul copil, situaţia trebuie apreciată diferit.

Tocmai din acest motiv, senatoarea Christine Defraigne şi colegii ei Martine Taelman şi André Dubus au decis să depună la începutul lunii iulie o propunere legislativă care înăspreşte exploatarea copiilor în scopul cerşetoriei, menţionează sursa citată de Agerpres in pagina electronica.