Berlusconi, în vârstă de 76 de ani, care a fost condamnat în primă instanţă şi în apel la patru ani de închisoare, dintre care trei sunt acoperiţi de o amnistie, nu va trebui totuşi să meargă la închisoare din cauza vârstei sale. Sentinţa a fost dată de un complet de judecată format din cinci magistraţi, prezidaţi de Antonio Esposito.

Curtea de Casaţie de la Roma (Curtea Supremă de justiţie în Italia) a început de marţi să examineze recursul prezentat de avocaţii fostului premier Silvio Berlusconi împotriva sentinţei de condamnare la patru ani de închisoare şi la cinci ani de interdicţie de a exercita orice mandat public, sub acuzaţia de fraudă fiscală, în cadrul dosarului Mediaset. În cursul rechizitoriului său, pronunţat marţi, procurorul general de la Curtea de Casaţie, Antonio Mura, l-a acuzat pe Silvio Berlusconi de a fi persoana care "a conceput mecanismul de fraudă fiscală" analizat în cadrul dosarului Mediaset. "Controlul exercitat de Berlusconi asupra societăţilor sale implicate în acest delict fiscal a continuat în timp", chiar şi în perioada în care Silvio Berlusconi era şef al guvernului de la Roma, a acuzat procurorul Mura, care ceruse confirmarea pedepsei la patru ani de închisoare, dar care solicitase de asemenea reducerea de la cinci la trei ani a interdicţiei de a exercita orice fel de funcţie publică.

Pledoariile avocaţilor lui Berlusconi, Niccolo Ghedini şi Franco Coppi, au fost pronunţate miercuri. Apărarea ceruse achitarea fostului premier italian.Odată cu decizia Curţii Supreme de justiţie din Italia, ar fi urmat să se termine acest lung proces, care a început în 2006, la Milano.

Pedeapsa de patru ani de închisoare fusese dată pe 8 mai de Curtea de Apel din Milano, sub acuzaţia de fraudă fiscală, dar a fost imediat redusă la un an de închisoare, pe baza unei legi a amnistiei din 2006, care a fost promulgată de guvernul de stânga de la acea vreme /condus de Romano Prodi/ pentru a reduce suprapopularea în închisori. De asemenea, Curtea de Apel din Milano a decis la începutul lunii mai ca pedeapsa cu închisoarea să fie însoţită de interzicerea exercitării oricărei funcţii publice timp de cinci ani şi de plata a 10 milioane de euro către fiscul italian.

Curtea de Apel din Milano confirmase pe 8 mai, în totalitate, verdictul emis în primă instanţă, pe 26 octombrie 2012, de Parchetul din Milano. Dosarul Mediaset se referă la achiziţionarea şi vânzarea de drepturi de a difuza filme şi seriale de televiziune americane din partea societăţii Mediaset, fondată de Silvio Berlusconi în 1978, la Milano.

În procesul Mediaset, care a început în urmă cu şapte ani, fostul premier este acuzat că a "umflat" în mod artificial costurile de achiziţie ale drepturilor de difuzare ale unor filme, cumpărate de la grupuri americane de societăţi fictive care îi aparţineau, pentru a le revinde imperiului său audiovizual Mediaset. Grupul Mediaset, susţine Parchetul din Milano, ar mai fi constituit "fonduri negre" în paradisuri fiscale din străinătate, cu scopul de a-şi reduce câştigurile în Italia, pentru a plăti impozite mai mici. În acest mod, fiscul italian ar fi pierdut circa 7 milioane de euro /în perioada 2002-2003/, potrivit Parchetului din Milano.

Silvio Berlusconi a mai fost judecat recent la Milano şi într-un alt dosar, cunoscut sub numele de "Rubygate", pentru abuz de putere şi întreţinere de relaţii sexuale contra cost cu o prostituată, marocanca Karima El-Mahroug, numită "Ruby", minoră la vremea respectivă. În acest dosar, el a fost condamnat în luna iunie de judecătorii Tribunalului din Milano la şapte ani de închisoare şi la interdicţia permanentă de a exercita funcţii publice. Unul dintre avocaţii lui Berlusconi, Niccolo Ghedini, a anunţat şi în acest caz un recurs la Curtea de Apel din Milano şi, în caz de confirmare a pedepsei, un recurs la Curtea de Casaţie de la Roma.