Cântăreaţa Beyonce şi soţul ei, Jay-Z i-au oferit un cadou de 1 milion USD fiicei lor, Blue Ivy, cu ocazia aniversării unui an de la naștere, pe 7 ianuarie.

Darul primit, la vârsta de 1 an de fiica celor două celebrităţi este pe cât de scump, pe atât dar straniu. Acesta constă în închirierea, pe o perioadă de un an, a unui apartament în Barclays Center Stadium din Brooklyn, pentru suma de 1 million de dolari, potrivit presei americane.
 Complexul sportiv, proprietate a echipei de baschet Nets, dispune, între altele, de 11 asemenea apartamente speciale, de lux, care găzduiesc sportivi și celebrități venite să asiste la meciuri.