"Eu pot să vă spun că a fost aici o legendă. Tot timpul s-a spus şi n-am avut noi forţa necesară să comentăm, Traian Băsescu nu a fost extrem de implicat, ca să nu spun că nu a fost implicat în viaţa partidului. S-a scris aici foarte multe despre asta. Nu ne-a spus: «Îl numiţi pe X vicepreşedinte, pe Y secretar». Sigur, în momentul în care s-au nominalizat miniştrii, Constituţia spune că premierul propune şi desigur a discutat cu preşedintele. Lucrurile sunt clare", a spus Blaga.

El a precizat că a înţeles că Băsescu se desparte de toate partidele. "Ceea ce am înţeles şi eu foarte bine este că domnia sa (Traian Băsescu - n.r.) de toate partidele politice a înţeles foarte clar să se despartă. Până la urmă, fiecare cetăţean român are dreptul la propria opinie şi domnul preşedinte are", a mai spus Blaga după şedinţa BPN al PDL.

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, duminică, la un restaurant din Capitală, cu iniţiatori ai fundaţiei "Mişcarea Populară".El a declarat, la final, că fundaţia ar putea fi un partener care să îl sprijine, dar el nu mai are nevoie de partide în momentul de faţă.

"Chiar dezavuez mesajele drăguţe transmise de Videanu, de Anca Boagiu şi de Vass, ieri, de la Convenţie (sâmbătă, la CNC al PDL, unde au fost aleşi liderii PDL). Parteneriatul meu cu ei s-a încheiat, iar ce am vazut ieri la Colegiul PDL-ului mi-a confirmat că am făcut foarte bine că am încheiat această colaborare. Ei să-şi vadă de politica lor, aici discutăm despre o fundaţie care vrea să antreneze alte categorii de oameni decât pe cei care sunt în actualele partide", a declarat preşedintele după întâlnire.