Rodrigo Rato a fost numit la 5 ianuarie in consiliul de conducere al Telefonica, principalul grup spaniol de telefonie, la opt luni dupa ce a parasit, in plin dezastru, presedintia Bankia. O mutare care a socat, pur si simplu, opinia publica spaniola, care nu a uitat misterul care a inconjurat demisia lui Rato, fost ministru de finante in guvernul Aznar, din functia de director general al FMI, in iulie 2004.

De altfel, ultimii trei predecesori ai actualului patron al ai institutiei mondiale cu sediul la Washington, Christine Lagarde, par blestemati. Toti trei au provenit din lumea politica si nici unul nu a reusit sa-si duca mandatul pana la capat.

In momentul sau de glorie, Rato a fost considerat principal artizan al „miracolului economic spaniol din perioada 1996-2004”. Invins in alegerile din martie 2004, el a profitat de demisia germanului Horst Kohler pentru a se propulsa la conducerea FMI. In  ceea ce-l priveste pe acesta din urma, el si-a intrerupt misiunea la Washington pentru a deveni al 9-lea presedinte al Germaniei.

La un an dupa ce obtinea al doilea mandat, Kohler a fost nevoit sa-si depuna demisia, pe fondul nemultumirii generale generata de pozitia sa privind o interventie germana in Afganistan. Justificandu-se, el a declarat ca „in calitate de tara puternic dependenta de export, Germania trebuie sa asigure circuitele comerciale si sa previna instabilitati regionale”. Cuvinte care au pus, practic, punct mandatului sau.

Dominique Strauss-Kahn (DSK) a fost numit director general al FMI in 2007. Cateva luni mai tarziu, jurnalista Tristane Banon l-a acuza de agresiune sexuala, iar in octombrie 2008 DSK a fost implicat intr-un alt scandal, fiind invinuit de abuz de functie si incercare de viol a unei subalterne. Cum nu au existat probe, ancheta a fost inchisa. Dar in 2011, DSK a fost arestat pe aeroportul international JFK din New York. Motivul: tentativa de viol. Patru zile mai tarziu, el a demisionat.