Practicarea sistemului este văzută însă diferit de cele două părţi, respectiv angajat şi angajator. Din perspectiva angajatului, creşterea salarială este de preferat avantajelor amintite mai sus, în timp ce pentru angajator, acodarea de beneficii, în detrimentul majorării salariale, aduce costuri cu până la 50% mai mici. Cum până la urmă şi beneficiile se traduc tot în  bani, angajatul este cel care are de câştigat, într-un fel sau altul.
Dincolo de acest lucru, fiecare dintre metodele de motivare a angajaţilor prezintă plusurile şi minusurile sale. Avantajele şi dezavantajele fiecărei modalităţi au fost explicate de Cristina Săvuică, consultant şi managing partner al agenţiei de recrutare Lugera.


Bonus şi beneficii

AVANTAJE
- În cazul acordării de beneficii extrasalariale, cheltuielile sunt mai mici cu până la 50% decât în cazul creşterilor salariale, apreciază Cristina Săvuică.

- La fel ca orice formă de recompensă, şi acestea au un impact pozitiv asupra fidelităţii angajaţilor.

- De asemenea, există persoane care îşi depun CV-ul la o anumită companie tocmai datorită beneficiilor extra salariale. Şi asta pentru că unele stimulente ajung să contureze profilul companiei angajatoare. Aici, este vorba mai ales de ceea ce consultantul Lugera numeşte „beneficii originale”, dând ca exemplu cadourile oferite variat, în funcţie de performanţă, zile libere, o seară pe lună la bowling, împreună cu echipa sau cu familia, ori reduceri sau vouchere de cumpărături la diferite magazine.

- Nu în ultimul rând, avantajele extrasalariale duc la creşterea productivităţii firmei, respectiv creşterea performanţelor angajaţilor.

DEZAVANTAJE
- Principalul dezavantaj este acela că în rândul angajaţilor pot apărea tensiuni din cauza faptului că ar prefera creşterea salarială în locul motivării prin beneficii.

- Totodată, angajaţii vor deveni motivaţi doar extern, dispărând astfel motivaţia intrinsecă în timp, prin natura jobului pe care îl desfăşoară.

- De asemenea, se poate genera o competiţie neconstructivă între membrii echipei pentru a obţine mai multe beneficii extrasalariale, cu efecte negative asupra mediului de lucru.

Creştere salarială

AVANTAJE
- Oferă angajatului libertatea de a-şi cheltui banii după bunul plac, astfel că o sumă în plus acordată lunar este binevenită.

- Din perspectiva angajatorului, compania se alege cu un angajat mult mai motivat. El va fi astfel determinat să se implice mai mult în activitatea sa. Efectul este cu atât mai vizibil cu cât răsplata financiară este condiţionată de atingerea anumitor obiective.

- De asemenea, angajatul se simte apreciat şi răsplătit de către companie, fiind chiar motivat să aibă un grad şi mai mare de performanţă. Angajaţii vor observa astfel că managementul companiei este preocupat de persoana lor, iar creşterea salarială poate fi considerată o metodă de recunoaştere a rezultatelor şi eforturilor depuse.

- De asemenea, angajatul stimulat se transformă într-un „suporter” intern al companiei. „Fiind foarte motivat financiar, acesta va propaga printre colegi optimism, motivare şi dedicare faţă de sarcini şi companie”, explică Cristina Săvuică.

- Văzută tot prin ochii angajatului, recompensa financiară îi oferă acestuia siguranţă, prin faptul că acea companie este stabilă pe piaţă şi poate susţine creşterea salariilor.

DEZAVANTAJE
- Poate crea dezechilibre în colectiv, atunci când se aplică doar pentru un singur angajat şi nu pentru întreaga echipă.

- De asemenea, va duce la competiţie neconstructivă între membrii echipei pentru a obţine şi ei o creştere, lucru din care va rezulta un mediu de lucru neprolific.

- Stimulaţi astfel, există riscul ca angajaţii să devină motivaţi doar financiar, dispărând astfel satisfacţia intrinsecă, a naturii activităţii pe care o desfăşoară.

- Un alt dezavantaj, în opinia consultantului Lugera, este acela că, dacă se condiţionează realizarea unor sarcini de acordarea de stimulente, angajatul se va aştepta ca la îndeplinirea unor task-uri asemănătoare, să primească întotdeauna bonusuri.

- Din perspectiva angajatorului, majorarea salariului reprezintă o creştere de costuri pentru companie.