Potrivit datelor furnizate de Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT), pentru perioada octombrie-decembrie 2012, presa cotidiană centrală, mai ales cea quality, a înregistrat scăderi ale vânzărilor faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Poziţia de lider în categoria quality este deţinută de cotidianul România liberă, editat de Media Gamma Publishers. România liberă a avut, în medie, vânzări pe apariţie de 27.333 de exemplare în octombrie, în scădere faţă de luna octombrie 2011, când înregistra 37.722 de copii. În noiembrie anul trecut, România liberă a avut, în medie, vânzări pe apariţie de 24.795 de copii, faţă de 37.238 în noiembrie 2011, iar în decembrie - 22.986 de exemplare, faţă de 36.388 în decembrie 2011.

Poziţia a doua a clasamentului este ocupată de Jurnalul Naţional, editat de Intact Publishing. Astfel, în luna octombrie 2012, Jurnalul Naţional a avut o medie de vânzări pe apariţie de 19.012 exemplare (24.557 în octombrie 2011), pentru ca în luna următoare, media de vânzări să scadă la 18.222 de exemplare (26.563 în noiembrie 2011). În ultima lună a celui de-al treilea trimestru, Jurnalul Naţional a înregistrat o medie de vânzări pe apariţie de 17.409 exemplare (21.227 în decembrie 2011).

În topul ziarelor quality urmează, pe locul al treilea, cotidianul Evenimentul zilei, editat de Editura Evenimentul Zilei şi Capital, care a înregistrat vânzări în uşoară scădere faţă de perioada similară din 2011. Astfel, pentru luna octombrie 2012, Evenimentul zilei a avut o medie de vânzări pe apariţie de 15.070 de exemplare (15.076 în octombrie 2011), în noiembrie - 14.045 de exemplare (14.867 în noiembrie 2011), iar în decembrie - 14.103 exemplare (15.230 în decembrie 2011).

Adevărul, editat de Adevărul Holding, ocupă poziţia a patra, în scădere faţă de perioada similară a anului precedent. Astfel, Adevărul a înregistrat în luna octombrie 2012 o medie de vânzări de 14.105 exemplare, în scădere comparativ cu luna octombrie 2011, când înregistra o medie de vânzări de 27.762 de copii. În noiembrie, media de vânzări a cotidianului Adevărul a crescut uşor faţă de octombrie, la 14.399 de exemplare (în scădere însă faţă de aceeaşi lună a anului 2011, când afişa o medie de vânzări de 24.708 de copii). În decembrie 2012, media de vânzări a cotidianului Adevărul a crescut faţă de luna precedentă la 14.638 de copii (comparativ cu 26.633 de copii reprezentând media de vânzări în decembrie 2011).

În rândul tabloidelor, Click!, editat de Adevărul Holding, este lider de vânzări şi a raportat, în octombrie 2012, o medie de vânzări de 129.525 de exemplare (153.403 în octombrie 2011), în noiembrie, de 144.607 exemplare (157.346 în noiembrie 2011) şi în decembrie, de 139.440 de exemplare (153.031 în decembrie 2011).

Pe poziţia a doua în topul vânzărilor pe piaţa tabloidelor şi a cotidianelor în general se situează Libertatea, publicaţie editată de trustul Ringier România. Libertatea a avut o medie de 98.872 de exemplare vândute pe apariţie în octombrie (96.863 în octombrie 2011), 88.225 de exemplare în noiembrie (93.813 în noiembrie 2011) şi de 84.512 exemplare în decembrie (100.232 în decembrie 2011).

În ceea ce priveşte cotidianele sportive, Gazeta Sporturilor, editată de Convergent Media (parte a grupului Intact), a înregistrat o medie de vânzări pentru luna octombrie de 35.549 de exemplare (33.796 în octombrie 2011), cu 32.357 de exemplare în noiembrie (33.336 în noiembrie 2011) şi 25.535 de exemplare în decembrie (32.769 în decembrie 2011).

Pe acelaşi segment, cotidianul sportiv Pro Sport, editat de Mediafax Group, a avut, în octombrie 2012, o medie de vânzări de 18.802 copii (26.062 în octombrie 2011), pentru ca în noiembrie cotidianul sportiv să înregistreze o medie de vânzări de 16.507 exemplare (24.629 în noiembrie 2011), iar în decembrie, de 14.570 de exemplare (25.374 în decembrie 2011).

La capitolul publicaţii financiare, cotidianul Ziarul Financiar, editat de Mediafax Group, a avut o medie lunară de vânzări pe apariţie, pentru octombrie 2012, de 8.427 de exemplare, pentru noiembrie, de 8.639 de copii, şi pentru decembrie, de 7.739 de exemplare.