''Lucrurile trebuie să fie făcute în ordine'', a subliniat francezul Michel Barnier în faţa eurodeputaţilor reuniţi în plen la Strasbourg, în cadrul unei dezbateri consacrate stabilirii poziţiei Parlamentului European privind negocierile pentru Brexit.

''Cu cât mai rapid ne punem de acord asupra principiilor unei retrageri ordonate (a Marii Britanii din UE), cu atât mai curând putem pregăti relaţiile noastre viitoare'', a afirmat miercuri Michel Barnier, fost comisar european în Comisia Prodi şi Comisia Barroso.

În opinia sa, această negociere în faze succesive - întâi cu privire la retragerea din UE, apoi în legătură cu ''relaţia viitoare'' - constituie o condiţie indispensabilă pentru 'maximizarea tuturor posibilităţilor de a ajunge împreună la un acord (privind Brexit-ul) în doi ani, ceea ce reprezintă o perioadă foarte scurtă'.

La 29 martie, Londra a activat articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, marcând începutul unor lungi negocieri cu UE. Una dintre cele mai importante chestiuni este situaţia britanicilor ce locuiesc în UE şi cea a cetăţenilor UE care locuiesc pe teritoriul britanic, aminteste agerpres.